x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Slujbe - Targ de joburi in toata tara

Slujbe - Targ de joburi in toata tara

18 Mar 2005   •   00:00

Cateva mii de persoane, atat femei, cat si barbati, au participat ieri la Targul de joburi organizat in toata tara de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM).

Cei peste 2.250 de angajatori au oferit aproximativ 24.600 de locuri de munca. Din totalul slujbelor, 1.886 au fost pentru femei cu studii superioare. Cele mai multe slujbe pentru persoanele cu studii medii si profesionale au fost oferite in industria confectiilor textile. Cei mai cautati au fost totusi vanzatorii (537 de slujbe oferite) si agentii de asigurare (283). "Anul acesta, oferta de locuri de munca pentru cei cu studii superioare a crescut cu 48%, iar cea pentru ingineri cu 85%. De la anul vom organiza doar doua burse generale de locuri de munca, una pentru toata lumea in primavara si una pentru absolventi, toamna. In plan local vor fi organizate mai multe targuri de joburi, in functie de cererile care exista in teritoriu", a declarat Silviu Bian - presedintele ANOFM, secretar de stat la Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei. In Bucuresti au fost oferite 4.100 de locuri de munca. "Sunt somera de patru luni, am studii medii si imi caut loc de munca in orice domeniu", spune Georgeta Mihai din Bucuresti. Chiar daca bursa era adresata in principal femeilor, au fost prezenti si multi barbati. "Am terminat Facultatea de Electronica, dar firma la care lucrez este pe duca, asa ca am venit sa imi caut un loc de munca", sustine Vasile Miclea din Capitala. Anul acesta vor mai fi organizate inca patru burse de locuri de munca. (Cristian Petru)

IASI
Printre sutele de femei din Iasi care s-au prezentat ieri la bursa locurilor de munca organizata pentru ele, au venit si cativa barbati. Reprezentantii "sexului tare" au sperat ca femeile vor refuza anumite joburi si ei isi vor gasi o slujba. La actiunea de la Iasi au venit 49 de agenti economici, din cei 170 contactati de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca. Femeile somere au avut la dispozitie 825 de locuri de munca. Dintre acestea doar 80 erau pentru doamnele cu studii superioare, restul fiind pentru femeile cu pregatire medie. Multe dintre participantele la bursa erau femei de peste 35 de ani, care s-au aratat nemultumite de faptul ca isi gasesc foarte greu un loc de munca din cauza varstei. (Mirela Cimpoi)

×
Subiecte în articol: observator munca