x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Social-democraţii propun ca fiecare român să primească, de la stat, câte 30 de măşti de protecţie

Social-democraţii propun ca fiecare român să primească, de la stat, câte 30 de măşti de protecţie

23 Apr 2020   •   13:59
Social-democraţii propun ca fiecare român să primească, de la stat, câte 30 de măşti de protecţie

Mai mulţi parlamentari PSD şi Pro România au întocmit un proiect de lege, care prevede ca fiecare român să primească, din partea statului, câte 30 de măști de protecție. Acestea ar urma să fie distribuite de autoritățile publice locale.

Potrivit proiectului inițiat de mai mulţi parlamentari PSD şi Pro România măștile de protecție vor fi acordate gratuit.

„Prin prezenta lege se acordă gratuit un set de 30 măşti de protecţie pentru fiecare cetăţean român aflat pe teritoriul României până la data de 15 mai 2020”, se arată în proiectul depus joi de mai mulţi parlamentari PSD şi ProRomânia.

Potrivit documentului, în actualul context epidemiologic determinat de răspândirea noului coronavirus, „Ministerul Sănătăţii prin Unifarm S.A. dispune achiziţionarea de măşti de protecţie, conform standardelor europene in vigoare, preponderent de la producători interni şi din import”.

Fondurile pentru acordarea măştilor ar urma să fie asigurate de la bugetul de stat şi din fondurile proprii ale companiei Unifarm.

„Distribuţia măştilor se realizează de compania Unifarm S.A. prin Direcţiile de Sănătate Publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti către autorităţile publice locale. Autorităţile publice locale se vor asigura de distribuirea către fiecare cetăţean al setului de 30 măşti de protecţie în mod gratuit”, se mai arată în proiectul de lege iniţiat, printre alţii, de liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu.

Purtarea măștilor de protecție ar urma să devină obligatorie în mijloacele de transport și în alte spațiile publice, după data de 15 mai.

Mediafax

×