Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, ieri, la Pro TV, că nu are niciun sens să se mărească taxele şi impozitele în Bucureşti, pentru că nu ar fi niciun beneficiu. Guvernul a adoptat, miercuri, o hotărâre privind actualizarea taxelor şi impozitelor locale cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani, respectiv majorarea acestora cu 16,05%. “Am dat în analiză la finanţişti, la contabili. Nu are niciun sens (n.r. majorarea taxelor şi impozitelor). Beneficiul pentru Primărie e mic. (...) Eu nu-i mai încarc pe bucureşteni. Eu, personal, nu, dar o să dau în analiză, în Consiliul General”, a precizat Oprescu, la emisiunea “După 20 de ani” difuzată de Pro TV. El a adăugat că pe cetăţeni nu-i interesează că este vorba de o reactualizare a taxelor şi impozitelor. Întrebat când se va discuta în Consiliul General despre eventualitatea creşterii taxelor locale, primarul general a răspuns: “Întâi să apară ordonanţa. (...) Ordonanţa am văzut-o, e coerentă, dar e târziu, bugetul are nevoie, dar nu aceasta este resursa”. Oprescu a mai precizat şi că subvenţia pentru căldură va fi plătită, în continuare, de Primăria Generală pentru toată lumea. “În continuare va fi pentru toată lumea, pentru că mi-a răspuns Curtea Constituţională că este discriminare şi că şi eu trebuie să primesc subvenţie, şi domnul Băsescu trebuie să primească subvenţie, şi primul ministru trebuie să primească subvenţie şi toţi directorii generali. Mi-a spus că nu este constituţional, că fac discriminări. Plătesc la toţi cât oi putea, pe mine mă interesează să nu moară ăia în casă de frig care nu pot să-şi plătească. Eu, ca primărie, plătesc cât consumă cetăţeanul pentru gigacalorie. Vor fi subvenţii pentru toată lumea, fără nicio excepţie.” Primarul general a explicat şi ce are de gând să facă pentru Bucureşti în 2013: “În 2013 priorităţile sunt să folosim mai bine banii pe care îi avem la dispoziţie, deşi sunt puţini. Ministerul de Finanţe trebuie să dea dovadă de mai multă responsabilitate. Un buget mic se resimte în infrastructură. Grija mea este să funcţioneze oraşul, să aibă oamenii căldură, să nu crească preţul la gigacalorie, să pot să le dau să mănânce la oamenii fără adăpost”.
Edilul Capitalei a declarat că a reziliat contractul cu firma Romstrade pentru pasajul Mihai Bravu şi că în urma unei analize riguroase va demara o nouă licitaţie. Potrivit lui Oprescu, acest pasaj va fi gata în martie 2014. “Tot cer la Guvern să rezolvăm cu proiectul Esplanada. Am oameni de despăgubit acolo. Îmi doresc să avem o sală mare de muzică, o sală polivalentă. Doamna Angela Gheorghiu m-a sunat şi mi-a zis că vrea să găsească investitori”, a spus primarul Capitalei.
“Sunt o certitudine la bătrâneţe”
Întrebat dacă ar candida la Preşedinţie, el a spus că, în acest moment, nu se gândeşte decât cum să uşureze viaţa oamenilor şi să facă ce şi-a propus la primărie. “Mie întotdeauna mi s-a spus până în 45-48 de ani: băi, Oprescule, tu eşti o tânără speranţă. Atât m-am plictisit de chestiunea asta încât, dacă am fost o speranţă la tinereţe, sunt o certitudine la bătrâneţe”, a spus Oprescu.
“În stare m-aş simţi să candidez la orice, dar, în acest moment, nu mă gândesc decât cum să fac să pot să le uşurez viaţa, asta a fost misiunea mea”, a mai spus Oprescu.
În ceea ce priveşte o eventuală discuţie cu Crin Antonescu, liderul PNL şi candidatul USL la Preşedinţie, Oprescu a răspuns: “Nu m-a întrebat niciodată. Dacă m-ar fi întrebat, ar fi avut şi răspunsul şi se liniştea”. Edilul Capitalei a mai spus că, sufleteşte, nu a plecat niciodată din PSD, pentru o serie de oameni pe care îi respectă şi îi iubeşte şi că va rămâne un om de stânga. Întrebat dacă Traian Băsescu va mai rezista la Cotroceni, Oprescu a spus: “Eu cred că da. (...) Dacă Traian Băsescu se potoleşte şi nu se mai bagă în toate astea, să-i mai explice lui Ponta pe hârtie ce trebuie făcut şi cum trebuie făcut şi îşi vede de ale dânsului, cred că are toate şansele să stea în continuare să-şi vadă de treabă. Dar, dacă începe iară cu ciocul mare şi cu insultele, nu mai suportă nici ăştia, nu mai au 20 de ani să audă tot timpul numai...”.