x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat la un an de închisoare cu executare

Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat la un an de închisoare cu executare

21 Iun 2012   •   12:20
Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat la un an de închisoare cu executare

Sorin Ovidiu Vantu a fost condamnat la un an de inchisoare cu executare in dosarul in care a fost acuzat ca l-a santajat pe Sebastian Ghita. Decizia Curtii de Apel Bucuresti este definitiva.

Celalalt inculpat, Ilie Cezar, a fost condamnat la cinci luni de inchisoare cu executare, pentru aceeasi infractiune, decizia instantei fiind definitiva.

Potrivit acuzarii, in perioada martie - aprilie 2011, Sorin Ovidiu Vintu si Ion Ilie Cezar l-au constrans, prin amenintare, pe Sebastian Ghita, parte vatamata in dosar, sa le remita suma de 150.000 de euro ori sa accepte denuntarea unui contract cu scopul obtinerii injuste, in folosul lor de beneficii materiale cu consecinta prejudicierii partii vatamate. Concret, constrangerea a fost realizata de catre Sorin Ovidiu Vintu si Ion Ilie Cezar prin amenintarea cu uciderea lui Sebastian Ghita, a familiei sale, respectiv compromiterea imaginii publice.

Mijloacele intrebuintate, datorita succesiunii presiunilor exercitate, au fost de natura sa creeze temere partii vatamate, astfel incat aceasta a remis suma de 150.000 de euro. Prin intermediul inculpatului Ion Ilie suma de bani urma sa ajunga la inculpatul Vintu in scopul obtinerii unor foloase materiale injuste, fiind urmarit de ambii inculpati, care ar fi beneficiat de acest avantaj ilicit, au precizat procurorii.

×