x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Avocatul Poporului a contestat la CCR concediul medical neplătit: Statul eșuează

Avocatul Poporului a contestat la CCR concediul medical neplătit: Statul eșuează

de Redacția Jurnalul    |    03 Feb 2026   •   22:50
Avocatul Poporului a contestat la CCR concediul medical neplătit: Statul eșuează
Sursa foto: Renate Weber a spus că sunt șase motive de neconstituționalitate pe care le-a invocat la CCR

Avocatul Poporului, Renate Weber, a explicat, marți seara, care au fost motivele pentru care a contestat la Curtea Constituțională a României (CCR) reglementarea privind concediul medical neplătit în prima zi.

Renate Weber a spus că sunt șase motive de neconstituționalitate pe care le-a invocat la CCR.

„În primul rând e vorba de dreptul de asigurări sociale de sănătate, pentru că există decizii ale Curții Constituționale care spun foarte clar că din momentul în care noi plătim asigurările de sănătate prin lege, lucrul acesta aduce la drepturi și obligații reciproce și din partea asiguratului, dar și din partea statului. Iar din partea statului, sigur că da, esențială este exact această chestiune a asigurării riscului în situația în care intervine o boală și statul trebuie să plătească acea sumă de bani pe care tu, ca asigurat, ai dat-o pentru că tu ți-ai achitat obligația ta de asigurat de a contribui la fondul acela național unic de sănătate. Or, în situația în care această primă zi de concediu medical nu se mai plătește, practic, însăși esența dreptului este atinsă”, explică Avocatul Poporului.

Pe de altă parte, spune Renate Weber, există în Constituție un drept pe care îl au persoanele la ocrotirea sănătății.

„Or, asta înseamnă o obligație pozitivă din partea statului de a întreprinde toate măsurile pentru ca acest drept al nostru care este garantat să devină efectiv în practică. Din nou, neplătind această primă zi, statul practic eșuează, nu-și mai îndeplinește această obligație pe care o are prin Constituție”, mai spune Weber.

De asemenea, Renate Weber amintește că sunt decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului care ar fi încălcate.

„Există decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului, decizii care statuează clar că, de fapt, această indemnizație pe care o primești în situația în care ești într-o incapacitate de muncă face parte din drepturile patrimoniale pe care le are persoana. Deci și dreptul de proprietate al persoanei este afectat. Și nu în ultimul rând, aș vrea să mă refer la ceva ce eu credeam că nu se va mai întâmpla în România, la faptul că s-a făcut această reglementare din nou prin ordonanță de urgență. Și avem, dacă vă aduceți aminte, din perioada pandemiei când noi, instituțional, am atacat mai multe acte normative la Curtea Constituțională, avem numeroase decizii ale CCR care au spus foarte clar, că nu pot fi afectate drepturi și libertăți, nu poate fi restrâns exercițiul drepturilor și libertăților prin ordonanță de urgență. Numai prin lege dată de Parlament. Și din nou văd că s-a recurs, din păcate, la elaborarea unei ordonanțe de urgență și iată unde s-a ajuns”; a mai spus Avocatul Poporului.

(sursa: Mediafax)

×
Parteneri