x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pericol de explozie la o stație GPL din București

Pericol de explozie la o stație GPL din București

de Redacția Jurnalul    |    02 Sep 2023   •   19:16
Pericol de explozie la o stație GPL din București

Pompierii bucureșteni intervin sâmbătă la o stație GPL din capitală unde au fost înregistrate scurgeri de gaze. În jurul stației sunt numeroase imobile, iar traficul prin zonă a fost oprit.

Incidentul a fost anunțat la 112. Este vorba despre o stație aflată în zona Vitan-Bârzești, pe strada Energeticienilor.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri și de la Poliție. Echipele au reușit să oprească scurgerea și s-a solicitat intervenția unor specialiști pentru golirea completă a rezervorului defect.

Pompierii au stabilit că scăpările de gaze s-au produs la un robinet. Ei au stropit cu apă rezervorul și au evacuat populația pe o rază de 100 de metri.

De asemenea, a fost montat un robinet de siguranță peste robinetul inițial, astfel încât nu se mai simte miros de gaze, au explicat pompierii.

Stația a fost închisă în urmă cu trei zile din cauza unor probleme legate de amplasament.

(sursa: Mediafax)

 

 

×
Subiecte în articol: gpl pericol explozie