x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri

Ştiri

12 Noi 2008   •   00:00

AL GORE REVINE
Alegerea lui Barack Obama pune bazele demarării, din ianuarie, a unui plan de salvare de ameninţarea reprezentată de criza climatică, scrie Al Gore într-un editorial în New York Times. Fostul vicepreşedinte îi sfătuieşte pe cei care ignoră topirea calotei glaciare şi care ironizează existenţa unor pericole pentru viitorul speciei umane să se trezească la realitate până nu va fi prea târziu. Gore pledează pentru un plan axat pe cinci puncte esenţiale, prin care Statele Unite ar putea produce în următorii zece ani din surse nepoluante energia de care are nevoie.



RAMSAR VS UCRAINA
Convenţia Ramsar a cerut Ucrainei să transmită, fără întârziere, informaţii complete şi actualizate privind construirea canalului Bîstroe, inclusiv despre lucrările întreprinse după 2005. Solicitarea reiterează o rezoluţie anterioară, adoptată în Uganda în 2005, în care Ucrainei i se cerea să suspende lucrările până la realizarea unui studiu complet de evaluare a impactului asupra mediului.

×
Subiecte în articol: verde!