x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri

Ştiri

14 Noi 2008   •   00:00

SE ÎNTORC STRANIERII:
Numărul copiilor care se întorc în România din Spania şi din Italia şi cer echivalarea studiilor a crescut semnificativ în ultima perioadă în judeţul Covasna.

Dacă anul trecut erau zece astfel de cazuri, acum în fiecare zi se înregistrează câte o cerere, informează Mediafax. “Anul trecut au existat maximum zece cazuri, dar din septembrie, cererea este continuă”, a declarat şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna, Keresztely Irma. Elevii trebuie să susţină examene la disciplinele pe care nu le-au studiat în străinătate.

TEATRU NECONVENŢIONAL
La Cluj s-a lansat săptămâna aceasta “Arca lui Noe”, o companie de teatru neconvenţional, unde se pot înscrie tinerii pasionaţi de actorie. Potrivit lui Alexandru Nagy, coordonator al companiei, Clujul este doar primul pas în demararea acestei strategii, urmând Timişoara, Braşov, Iaşi şi Constanţa. “De trierea persoanelor care vin la casting ne vom ocupa chiar noi, iar ceea ce ne interesează este cât timp este dispus candidatul să aloce acestui proiect”, a punctat Nagy.
La casting sunt aşteptaţi elevii şi studenţii clujeni. (Lacrima Andreica)

DREPTACI SAU STĂNGACI
Copiii care intră la şcoală fără să ştie dacă sunt dreptaci sau stângaci se dezvoltă mai greu fizic şi academic, potrivit cercetătorilor britanici, relatează The Sunday Times, citat de Mediafax.
Specialistul în psihologie educaţională, Madeleine Portwood, a spus că, după ce a observat sute de copii, a constatat că proporţia celor care încep şcoala fără să ştie în ce mână să ţină creionul a crescut de la 10% la 25%-30% în ultima decadă. Micuţii de 4 sau 5 ani învaţă mai greu să scrie, deoarece le lipseşte dexteritatea.

×
Subiecte în articol: scoala