x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

28 Noi 2008   •   00:00

PAZA LA GRĂDINIŢĂ
Părinţii care îşi duc copiii la câteva grădiniţe din Berlin vor fi nevoiţi să folosească amprentele digitale pentru a-şi recupera copiii, informează Mediafax. Această măsură a fost luată pentru a proteja micuţii de răpitori. Şaptesprezece grădiniţe din Berlin, care aparţin Bisericii Luterane, vor participa la un program de trei luni, timp în care părinţii îşi vor lăsa şi lua copiii la grădiniţă în baza amprentei digitale. "Dimineaţa, părinţii vor pune un deget pe maşina care le va duce copiii", a declarat Kathrin Janert, directoarea grădiniţei Schöneberg.



CROS DE 1 DECEMBRIE
Bucureştenii sunt invitaţi luni, 1 decembrie, de la ora 14:00, de elevii Liceului Internaţional de Informatică Bucureşti (ICHB), să ia startul la cea de a 8-a ediţie a "Crosului 1 Decembrie". Competiţia, organizată de ICHB împreună cu Primăria Municipiului Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, va avea drept punct de pornire zona Roata Mare din Parcul Herăstrău. Elevul sau liceeanul câştigător va fi recompensat cu un premiu în valoare de 50 de lei, iar ocupanţii locurilor al II-lea şi al III-lea vor fi răsplătiţi cu 40 şi respectiv 30 de lei.

SUBIECTE PE NET

Elevii de clasa a XII-a pot consulta de ieri, pe site-ul Ministerului Educaţiei, la http://subiecte2009.edu.ro, modelele de subiecte pentru probele orale ale Bacalaureatului din 2009. Cu excepţia probei orale de limba şi literatura română, în cazul căreia sunt disponibile patru variante, pentru celelalte discipline sunt prezentate câte un model de subiect, baremul de evaluare, precum şi alte explicaţii privind modalităţile de rezolvare. La probele scrise se păstrează aceleaşi modele ca la examenul din 2008, care pot fi găsite tot pe site-ul Ministerului Educaţiei.

×
Subiecte în articol: scoala