x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

10 Ian 2009   •   00:00

10 ianuarie 2009



LA STUDII ÎN TOKYO
Graduate School of Engineering din cadrul Universităţii din Tokyo oferă burse de studii unui număr de zece studenţi ai Universităţii Politehnica din Bucureşti. Astfel, se oferă zece burse pentru studii de masterat, cu o durată de doi ani, şi studii de doctorat – trei ani. Candidaţii declaraţi admişi vor primi burse oferite de Ministerul Educaţiei, Culturii, Sportului, Ştiinţei şi Tehnologiei din Japonia, începând cu 1 octombrie 2009. Bursa acoperă cheltuielile zilnice şi un bilet de avion dus-întors. Candidaţii vor fi selectaţi pe baza pregătirii academice.

AGRESORI SEXUALI

Aproximativ 3.500 de elevi britanici au fost exmatriculaţi în anul şcolar 2006-2007 pentru diverse forme de agresare sexuală a colegilor de clasă. Ei foloseau un limbaj jignitor, porecle indecente, informează Daily Mirror. Reporterii BBC au dezvăluit în premieră că 3.500 de elevi britanici, din care 250 de şcoală primară, au fost exmatriculaţi pentru comportament sexual nepotrivit. "Terorizarea sexuală a devenit un fenomen răspândit. Obişnuiam să primim un telefon sau două pe an, acum primim două sau trei pe săptămână", a spus Michelle Elliott de la fundaţia Kidscape. (Mediafax)

PRĂNZ PENTRU ROMI

Ministerul Educaţiei din Irlanda de Nord a decis să acorde şi elevilor romi dreptul la prânzuri gratuite din fondurile guvernamentale, în contextul în care aceştia erau excluşi din program, informează BBC News Online, citat de Mediafax. Caitriona Ruane, ministrul Educaţiei, şi-a dat acordul ca elevii romi să primească şi ei prânzuri gratuite, după ce iniţial spusese că aşteaptă noul an financiar pentru acest lucru. Ruane s-a răzgândit după ce un director de şcoală din Belfast, unde învaţă peste 30 de copii romi, s-a adresat Guvernului, îngrijorat de sărăcia în care trăiesc aceşti elevi.

TEZA LA ROMĂNĂ

Promovabilitatea la teza cu subiect unic la Limba şi literatura română a fost de 79,69% la clasa a VII-a şi de 84,79% la clasa a VIII-a, conform datelor Ministerului Educaţiei. Astfel, 79,69% dintre elevii claselor a VII-a care au susţinut, la 3 decembrie, teza cu subiect unic la Limba şi literatura română au obţinut note peste 5. Procentaje ridicate au fost înregistrate în Bucureşti (88,35%) şi în judeţele Cluj (85,13%), Mehedinţi (84,99%), Suceava (84,35%), dar nu numai. Totodată, 9.231 de elevi au luat nota 10, cei mai mulţi fiind înregistraţi în judeţele Mehedinţi şi Cluj.

×
Subiecte în articol: scoala