x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

10 Apr 2009   •   00:00

10 aprilie 2009



DREPTURILE OMULUI
Tinerii din 15 licee vor studia anul viitor o nouă materie opţională - "Educaţie pentru drepturile omului" -, care presupune utilizarea materialului educaţional "Spune adevărul puterii". Acesta conţine o prezentare a situaţiei drepturilor omului în România, o cronologie a istoriei drepturilor omului, dar şi mărturii ale unor militanţi. Programul pilot a fost lansat în cadrul unei mese rotunde la care a participat şi Kerry Kennedy, preşedintele Robert F. Kennedy Foundation of Europe. Cursul se va derula în zece licee din Bucureşti şi în cinci licee din judeţele Prahova, Timiş şi Arad.

OLIMPIADA LA ARAD
Peste 450 de elevi din toată ţara vor participa la Olimpiada naţională de limbi romanice, manifestare care va avea loc, începând de duminică, la Arad. La această olimpiadă vor participa tineri care concurează la franceză, italiană, spaniolă şi portugheză. Comisia de evaluare este formată din reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, profesori din învăţământul superior şi din cel preuniversitar, dar şi din aproximativ 70 de cadre didactice. Concursul se va desfăşura la Colegiul Naţional "Moise Nicoară" din Arad, în zilele de luni şi marţi, iar festivitatea de premiere va avea loc joi. (Mediafax)

LOCURI LA GRĂDINIŢĂ
Toate cererile de înscriere în grădiniţele din Capitală, pentru anul şcolar 2009-2010, vor fi onorate, chiar dacă în prezent este estimat un deficit de aproape 4.000 de locuri, îi asigură pe părinţi inspectorul general şcolar al Capitalei, Mihaela Florescu. Pentru acest an şcolar, sunt repartizate 29.800 de locuri în grădiniţele din Bucureşti. "Cifra este cu peste 3.000 mai mare decât anul trecut. Cu toate acestea, există un deficit estimat de aproape 4.000 de locuri, înainte de centralizarea înscrierilor, care va fi rezolvat, probabil prin creşterea numărului de copii la grupă", a declarat Florescu.

ZILE LIBERE
Cei aproximativ 2.700.000 de elevi din învăţământul primar, gimnazial şi liceal, precum şi cei aproape 600.000 de copii de grădiniţă vor intra de azi, după terminarea cursurilor, în vacanţa prilejuită de Paşti. Elevii se vor întoarce la cursuri marţi, 21 aprilie. Următoarea vacanţă, cea de vară, va începe sâmbătă, 13 iunie, şi se va termina duminică, 13 septembrie. Pentru clasa a XI-a - anul de completare, pentru clasa a XI-a de liceu - filiera tehnologică, ruta directă de calificare şi pentru clasa a XII-a de liceu - filiera tehnologică, ruta progresivă de calificare, şcoala se va termina pe 26 iunie.

×
Subiecte în articol: scoala