x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

07 Mai 2009   •   00:00

7 mai 2009



TÂRG DE EXTRAŞCOLARE
Copiii şi părinţii sunt aşteptaţi începând de mâine până pe 10 mai la Târgul Ofertelor Extraşcolare, la Sala Polivalentă din Bucureşti. La evenimentul de promovare a activităţilor culturale, sportive şi recreative pentru copii vor participa diverse cluburi şi firme care activează în domeniu. În exteriorul sălii se va desfăşura Festivalul Sportului, iar părinţii sunt aşteptaţi la Centrul de Consiliere pentru Activităţi Extraşcolare. La târg veţi putea găsi şi cărţile din colecţia Jurnalului Naţional, Biblioteca pentru Toţi, alături de celelalte produse ale ziarului. Mai multe detalii pe www.royalexpo.ro.

LOVIT ÎN MICROBUZ

Poliţiştii sălăjeni au început cercetările după ce tatăl unui elev a reclamat că fiul său a fost lovit în microbuzul care îl aducea de la şcoală de către o persoană luată "la ocazie". În urma incidentului, copilul a avut nevoie de îngrijiri medicale. Părinţii unui băiat de 13 ani din comuna Letca au sesizat poliţia despre faptul că la 24 aprilie acesta a fost lovit de o persoană necunoscută, în timp ce se afla în microbuzul şcolar. Persoana necunoscută a fost lăsată să urce de către şoferul maşinii, acesta având obiceiul de a lua "la ocazie". Şoferul a fost sancţionat cu o penalizare de 15% la salariu. (Mediafax)

MASTERATELE, EVALUATE
Preşedintele Comisiei de învăţământ din Senat, Mihail Hărdău (foto), a declarat marţi că a fost supus unor presiuni din partea reprezentanţilor "unor universităţi" pentru respingerea ordonanţei masteratelor, astfel încât acestea să poată fi organizate fără evaluare. "A fost lobby puternic ca să blocheze activitatea comisiei, generat de profiturile imense care se reflectă în fabricarea acestor diplome cu foarte multă uşurinţă", a declarat Hărdău. Comisia a adoptat un raport favorabil la cererea preşedintelui Băsescu de reexaminare a proiectului de lege privind ordonanţa masteratelor.

×
Subiecte în articol: scoala