x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

12 Oct 2009   •   00:00

12 octombrie 2009



DISPĂRUTĂ FĂRĂ URMĂ
O fetiţă de 2 ani din comuna Cordăreni, judeţul Botoşani, a dispărut vineri de acasă, ea fiind căutată fără nici un rezultat de zeci de poliţişti, jandarmi şi voluntari. Vineri dimineaţă, mama copilului a plecat la câmp şi a lăsat-o în grija unei mătuşi, iar la întoarcere a constatat că fetiţa dispăruse. Pentru găsirea ei sunt folosiţi şi doi câini de urmă, precum şi doi poliţişti de frontieră dotaţi cu aparatură portabilă cu termoviziune.

MĂSURI PENTRU 2010
PC va crea împreună cu mediul de afaceri şi reprezentanţi ai sindicatelor un set de măsuri economice care să atenueze efectele crizei în 2010. PC a organizat ieri o dezbatere la Palatul Parlamentului pe această temă, iar vicepreşedintele PC, Maria Grapini, a declarat că va fi elaborată o rezoluţie care să cuprindă toate măsurile discutate ieri şi care va fi prezentată noului Guvern, guvernatorului BNR şi noului preşedinte.

REPORT LA LOTO
Cele şase numere extrase ieri la Loto 6/49 sunt: 10, 48, 9, 3, 27, 22. Nici un participant nu a ghicit însă toate cele şase numere, reportul fiind de 20.325.964,28 lei. La Noroc numerele extrase au fost: 8, 1, 9, 6, 2, 3, 5. La categoria a II-a, 31 de bilete au avut numerele corecte, valoarea câştigului fiind de 12.708,51 lei. Cel mai mare premiu rămâne cel de 12,45 milioane de euro.

REŢEA DECONSPIRATĂ
Poliţiştii irlandezi au declanşat o anchetă pentru a depista o reţea de trafic de fiinţe umane, în urma dezvăluirilor unei românce care a contactat Poliţia. Ea a reuşit să evadeze dintr-un apartament din centrul Dublinului, unde fusese închisă timp de mai multe zile, violată şi bătută de membri ai bandei, relatează Sunday Irish Independent în ediţia electronică. În baza mărturiei femeii, Poliţia a arestat deja un bărbat.

TRAGEDIE ÎN DOLJ
Un bărbat din comuna doljeană Teslui a fost găsit spânzurat ieri într-o anexă gospodărească. Poliţiştii sosiţi la faţa locului i-au găsit morţi şi pe fiul şi pe soţia acestuia, care erau tăiaţi la gât şi la piept. Criminaliştii şi procurorii doljeni cercetează circumstanţele în care s-a petrecut tragedia.

BOC, NAŞU' LUI BUDA
În incinta Institutului Teologic Ortodox din Cluj, avocatul, parlamentarul şi preşedintele PD-L Cluj, Daniel Buda, şi-a botezat fiul, Patrick Buda. Naşii micului Patrick au fost nimeni altul decât premierul Emil Boc şi soţia sa, Oana. La ceremonie au participat rude şi prieteni ai familiei, dar şi prefectul Florin Stamatian, primarul Sorin Apostu şi consilierii Cynthia Curt şi Cătălin Baba, parlamentari şi şefi de servicii deconcentrate. (Lacrima Andreica)

×
Subiecte în articol: observator