x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Suspiciuni ale ONG-urilor - ONU, complice la Rosia Montana?

Suspiciuni ale ONG-urilor - ONU, complice la Rosia Montana?

de Anca Aldea    |    01 Mar 2007   •   00:00
Suspiciuni ale ONG-urilor - ONU, complice la Rosia Montana?

Organizatiile Greenpeace si Alburnus Maior suspecteaza filiala Programului ONU pentru Dezvoltare (UNDP) din Slovacia de implicare in proiectul Rosia Montana. Reprezentantii celor doua organizatii au manifestat marti in fata sediului filialei UNDP din Bratislava, in vreme ce responsabili ai companiei canadiene de minerit Gabriel Resources analizeaza, impreuna cu UNDP, mai multe "planuri de dezvoltare durabila" la cel mai mare proiect minier de exploatare a aurului din Europa, Rosia Montana, informeaza un comunicat Greenpeace. Acest proiect a starnit nemultumiri din partea Academiei Romane, a Guvernului de la Budapesta, a Parlamentului European, a organizatiilor ecologiste si a populatiei din zona.

SEMNE DE INTREBARE. Comunicatul Greenpeace mai precizeaza ca reprezentantii celor doua organizatii au cerut, printr-o scrisoare deschisa, mai multe informatii despre natura colaborarii dintre Programul ONU pentru Dezvoltare si Gabriel Resources, precum si acces la rapoartele relevante tinute pana acum departe de ochii publicului.

Scrisoarea pune la indoiala si impartialitatea lui Philip Peck, care colaboreaza cu doua comisii de experti diferite si duce o campanie de promovare a proiectului din Rosia Montana in ambele comisii. Potrivit Greenpeace, realizarea proiectului de anvergura in domeniul exploatarii aurului ar putea cauza pagube uriase.

×
Subiecte în articol: verde!