Călin Popescu-Tăriceanu a ținut un discurs în cadrul şedinţei comune a Parlamentului pentru încuviinţarea stării de urgenţă – 19 martie 2020.
"Primul lucru pe care vreau să îl subliniez este că voi vota pentru legiferarea stării de urgenţă, măsură care este absolut necesară, dar care din păcate este luată cu o mare întârziere.
În al doilea rând, vreau să mă refer la una din măsurile absolut necesare care ar trebui luate de Guvern în această perioadă gravă. Este vorba despre instituirea izolării individuale la domiciliu pentru cetăţeni, bineînţeles în condiţia în care ei se pot deplasa pentru nevoi esenţiale, pentru aprovizionarea cu alimente, pentru a merge la medic sau la spital, pentru a merge la lucru acolo unde nu există posibilitatea desfăşurării activităţii de la domiciliu şamd. O astfel de măsură a fost luată deja în Franţa de guvernul francez din data de 18 martie.
Cer imperios Guvernului să adopte această măsură acum, nu după ce va exista o explozie a epidemiei şi ne vom confruta cu zeci de mii de persoane infectate cu coronavirus, moment în care sistemul sanitar, evident, nu va mai putea face faţă. Este o măsură care trebuie luată din vreme şi acum este momentul", a declarat Călin Popescu Tăriceanu.