x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tătaru recunoaște limitele sistemului medical din România

Tătaru recunoaște limitele sistemului medical din România

06 Oct 2020   •   21:10
Tătaru recunoaște limitele sistemului medical din România

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, întrebat ce vor face medicii și autoritățile dacă se depășesc 3.000 de cazuri de Covid pe zi, a răspuns: „Ce facem și cu aceste 2.500 de cazuri. Mergem în toată țara și căutăm paturi de terapie intensivă acolo unde sunt goale”.

Nelu Tătaru a fost întrebat, marţi seară, la TVR 1, ce se va întâmpla dacă România va depăși 3.000 de cazuri de Covid pe zi, dacă se pune problema carantinei.

„În acest moment nu avem această perspectivă”, a răspuns ministrul Sănătății, adăugând că medicii acceptă tot ce vine în spitale, dar „suntem aceleași persoane în corpul medical, avem un moment în care personalul medical are un anumit rodaj”.

În ce privește vizita pe care a făcut-o marți în spitalele suport Covid din București, Tătaru a afirmat că a văzut aceeași muncă ca la început, dar lumea trebuie să înțeleagă că „una e să ai 200 de cazuri pe zi și alta e să ai 2.500 de cazuri pe zi”.

Dacă totuși vom depăși 3.000 - 3.500 de cazuri pe zi, „vom face ce facem și cu aceste 2.500. Mergem în toată țara și căutăm paturi de terapie intensivă acolo unde sunt goale”, a spus ministrul.

Tătaru a dat asigurări că medicii primesc toate cazurile, dar ar vrea ca cei care sunt în pre-spitale și care generează îmbolnăvirile să se gândească la faptul că aceste spitale nu sunt doar pentru Covid.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Nelu Tătaru