Studenţii moldoveni care studiază în ţara noastră ameninţă cu proteste din cauza noilor reguli impuse de autorităţile române, respectiv plata unei taxe de 230 de lei pentru permisul de şedere.
Potrivit unei decizii a Biroului Român pentru Imigrări, tinerii din Republica Moldova, care în anul curent vor studia în România, sunt obligaţi să-şi procure permisul de şedere şi, pentru prima dată în acest an, a fost introdusă o taxă de 230 lei româneşti sau 885 de lei moldoveneşti pentru acest serviciu, conform reprezentanţilor Ligii Studenţilor Basarabeni din România (LSBR).
LSBR consideră că obligativitatea achitării acestor taxe de către etnicii români din Republica Moldova, reglementată prin OUG 194/2002, este în dezacord cu prevederile articolului 7 din Constituţia României, care spune că "statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase".
Pe de altă parte, după ce studenţii moldoveni au adresat la 15 septembrie o scrisoare deschisă deputatului din cadrul Circumscripţiei electorale Diaspora, colegiul uninominal nr. 2, Tudor Panţîru, precum şi preşedintelui României, Traian Băsescu, şi primului-ministru, Emil Boc, ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, a precizat că va fi examinată posibilitatea scutirii studenţilor etnici români de noile taxe.
Citește pe Antena3.ro