x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul a adoptat proiectul pentru reducerea taxelor de timbru

Guvernul a adoptat proiectul pentru reducerea taxelor de timbru

de Redacția Jurnallul    |    23 Mai 2024   •   18:45
Guvernul a adoptat proiectul pentru reducerea taxelor de timbru
Sursa foto: gov.ro

Guvernul a adoptat joi proiectul Ministerului Justiției pentru reducerea taxelor de timbru. Acesta va intra în procedură parlamentară, a anunțat Alina Gorghiu, ministrul Justiției.

Ministrul Justiției a anunțat care sunt principalele modificări pe care le aduce proiectul.

„Reducerea costurilor: taxele pentru partaje vor fi reduse semnificativ, chiar și cu 50%. De exemplu, o taxă care era 4500 lei va fi acum 2052 lei. Mulți români sunt în situația în care stau cu bunurile blocate ani de zile pentru ca nu își permit să plătească taxele de partaj. Rezolvăm această situație”, susține Alina Gorghiu.

Ea arată că se vor elimina formalitățile inutile. Plata va putea fi de pe telefon, iar dovada va fi documentul emis din aplicația bancară.

Ministrul mai spune că ONG-urile vor putea beneficia de acum de toate tipurile de ajutor public judiciar (onorariu avocat, costuri expertiză, traducător), atunci când acționează pentru apărarea drepturilor și intereselor unor persoane aflate în situații speciale sau în scopul ocrotirii unui interes de grup sau general.

„Proiectul va intra în procedură parlamentară și sper să fie votat cât mai curând”, susține Gorghiu.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: taxe timbru proiect guvern