Potrivit Ministerului de Finanțe, titlurile de stat pot fi cumpărate între 12 aprilie – 11 mai 2023 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului.
Între 12 aprilie – 12 mai 2023, titlurile de stat pot fi cumpărate de la unitățile Trezoreriei Statului.
Între 12 aprilie – 11 mai 2023 în mediul urban și 12 aprilie – 10 mai 2023 în mediul rural, titlurile pot fi achiziționate prin subunitățile poștale ale CN Poșta Română SA.
Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.
Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Ministerul de Finanțe transmite că sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.
Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.
Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate la secțiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro.
(sursa: Mediafax)