x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Timp de 2 zile, camioanele mai mari de 7,5 tone nu vor putea intra pe teritoriul Ungariei

Timp de 2 zile, camioanele mai mari de 7,5 tone nu vor putea intra pe teritoriul Ungariei

14 Mar 2019   •   14:49
Timp de 2 zile, camioanele mai mari de 7,5 tone nu vor putea intra pe teritoriul Ungariei

Camioanele cu o capacitate mai mare de 7,5 tone nu vor putea intra pe teritoriul Ungariei timp de două zile, respectiv vineri şi duminică, anunţă autorităţile de frontieră române, care vor lua măsuri speciale pentru fluidizarea traficului în punctele de trecere a frontierei la ridicarea restricţiei.
Autorităţile de frontieră ungare i-au informat pe poliţiştii de frontieră români că, începând de joi la ora 23.00 (ora României) şi până vineri la ora 23.00 (ora României), pe teritoriul ţării vecine va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. 
"Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data de 15 martie (Ziua Maghiarilor de Pretutindeni - n.r.) este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare", precizează un comunicat al Poliţiei de Frontieră Arad.
Aceeaşi restricţie va fi aplicată de sâmbătă seară, ora 23,00 (ora României), până duminică la aceeaşi oră, însă duminica în mod obişnuit este interzisă circulaţia vehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. 
Restricţiile nu se referă la mijloace de transport care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, de animale vii, de produse alimentare perisabile sau supuse unui anumit regim de temperatură.
Pe perioadele restricţiilor, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate de pe teritoriul României.
"Precizăm faptul că în aceste intervale de timp, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale. Autorităţile de frontieră din cele două state vor ţine permanent legătura, în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricţiilor de circulaţie pentru automarfare pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfăşoare operativ", mai precizează comunicatul.
Printre măsurile ce vor fi luate se numără suplimentarea personalului de control de la frontieră şi folosirea la capacitate maximă a arterelor existente pe sensul de ieşire din ţară, unde se aşteaptă formarea de coloane de automarfare.
Poliţia de Frontieră le recomandă şoferilor de automarfare să se informeze cu privire la gradul de aglomerare a punctelor de frontieră la reluarea traficului, pentru a opta să iasă din ţară prin cele unde nu sunt timpi mari de aşteptare. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: camioane Ungaria