x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator VIDEO. Toate porturile maritime și fluviale din Constanța, închise. Circulația rutieră, închisă pe toate drumurile naționale și județene cu excepția DN 39 și A2

VIDEO. Toate porturile maritime și fluviale din Constanța, închise. Circulația rutieră, închisă pe toate drumurile naționale și județene cu excepția DN 39 și A2

28 Ian 2021   •   10:59
VIDEO. Toate porturile maritime și fluviale din Constanța, închise. Circulația rutieră, închisă pe toate drumurile naționale și județene cu excepția DN 39 și A2
Sursa foto: ISU Constanta

Porturile maritime și fluviale din județul Constanța sunt închise, cu excepția portului Mangalia, informează, joi dimineață, Departamentul pentru Situații de Urgență.

De asemenea, în județul Constanța este închisă, în continuare, circulația rutieră pe toate drumurile naționale și județene, cu excepția DN 39 și A2.

Alimentarea cu energie electrică este întreruptă pentru 740 de consumatori din nouă localități, mai precizează DSU.

O şenilată se deplasează în localitatea Dobromir, în sprijinul ambulanţei SAJ, pentru transportul unei gravide, iar altă şenilată se deplasează în localităţile Viişoara şi Ciocârlia, tot în sprijinul ambulanţei judeţene Constanţa, pentru transportul a două persoane cu probleme respiratorii.

La nivelul județului Tulcea, în acest moment este închisă circulația rutieră pe toate drumurile naționale și județene iar alimentarea cu energie electrică este întreruptă pentru 7450 consumatori finali din opt localități. De asemenea, toate porturile fluviale sunt închise. 

 

×
Subiecte în articol: vremea constanta trafic