x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trafic BLOCAT pe E 70: Şapte persoane rănite, într-un accident în care au fost implicate trei autoturisme şi un microbuz

Trafic BLOCAT pe E 70: Şapte persoane rănite, într-un accident în care au fost implicate trei autoturisme şi un microbuz

16 Apr 2014   •   08:22
Trafic BLOCAT pe E 70: Şapte persoane rănite, într-un accident în care au fost implicate trei autoturisme şi un microbuz

Circulaţia rutieră este închisă pe drumul european E 70, între Orşova şi Drobeta Turnu Severin, din cauza producerii miercuri dimineaţă a unui accident rutier.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, Nicolae Lohon, a declarat pentru Agerpres că în eveniment sunt implicate trei autoturisme şi un microbuz care transportat mai multe persoane.

'La faţa locului se află mai multe echipaje de poliţişti, lucrători ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi. Două victime au fost transportate la spital şi alte cinci necesită asistenţă medicală. Se acţionează pentru descarcerarea altora', a precizat Nicolae Lohon.

Potrivit acestuia, oameni legii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Circulaţia va reveni la normal în zonă după ce autovehiculele vor fi îndepărtate în afara carosabilului.

×
Subiecte în articol: accident mehedinţi trafic blocat raniti