x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tragedie in Arad. Fata unui politist s-a sinucis

Tragedie in Arad. Fata unui politist s-a sinucis

13 Iun 2017   •   15:54
Tragedie in Arad. Fata unui politist s-a sinucis

O tânără, în vârstă de 20 de ani, fata unui polițist din Arad, a decis să își pună capăt zilelor. Aceasta ar fi fost distrusă, după cum spun apropiații, de divorțul părinților săi.

Potrivit Aradon.ro, Larisa a fost descoperită moartă, marți dimineață, de către prietena ei cea mai bună, chiar în curtea casei în care locuia alături de mama sa, în Zimandu Nou.

”În cursul acestei dimineți, am fost sesizați prin 112 că o tânăra de 20 ani din localitatea Zimandu Nou a fost găsită spânzurată. Din primele cercetări efectuate de colegii mei la fața locului, nu sunt suspiciuni cu privire la cauza decesului.”, a declarat Claudia Iuga, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
 

×
Subiecte în articol: sinucidere