x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator TRAGEDIE in Piteşti. Un adolescent a murit, după ce a căzut de la etajul nouă al unui bloc

TRAGEDIE in Piteşti. Un adolescent a murit, după ce a căzut de la etajul nouă al unui bloc

13 Iun 2016   •   23:05
TRAGEDIE in Piteşti. Un adolescent a murit, după ce a căzut de la etajul nouă al unui bloc
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Un adolescent a murit, luni, după ce a căzut de la etajul al nouălea al unui bloc din municipiul Piteşti, poliţiştii efectuând cercetări pentru a stabili dacă a fost vorba despre un accident sau despre sinucidere.

Incidentul s-a produs în cartierul Craiovei, autorităţile fiind alertate de mai mulţi martori care au sunat la 112. La faţa locului a intervenit o ambulanţă şi un echipaj SMURD, însă cadrele medicale nu au mai putut decât să constate decesul.

Din primele verificări a reieşit că victima este un adolescent în vârstă de aproximativ 16 ani, care nu locuia în blocul respectiv.

Sursa: AGERPRES

×