x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator TRAGEDIE la ştrand. Cele două fete aduse la Spitalul "Grigore Alexandrescu" sunt în stare foarte gravă

TRAGEDIE la ştrand. Cele două fete aduse la Spitalul "Grigore Alexandrescu" sunt în stare foarte gravă

19 Iun 2016   •   12:25
TRAGEDIE la ştrand. Cele două fete aduse la Spitalul "Grigore Alexandrescu" sunt în stare foarte gravă

Cele două fete transportate sâmbătă seara la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu'', după ce au fost pe punctul de a se îneca într-un ştrand din zona Străuleşti, sunt în stare foarte gravă, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Raluca Alexandru.

Potrivit acesteia, fetele se află la Terapie Intensivă, sunt intubate şi ventilate mecanic.

Două fete, de 12 şi respectiv 16 ani, au fost transportate de urgenţă, sâmbătă seara, la spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti, după ce au înghiţit apă într-un ştrand din zona Străuleşti, a informat ISU.

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat că prima ambulanţă care a intervenit a ajuns la locul incidentului în circa 7 minute de la momentul în care a fost solicitat ajutorul.

El a atras atenţia că va urma o perioadă dificilă pentru cele două victime în care se va stabili care a fost efectul hipoxiei, adică a lipsei oxigenului care ajunge la creier. AGERPRES

×