x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tribunalul Bucureşti: Contestaţia lui Zmărăndescu este inadmisibilă

Tribunalul Bucureşti: Contestaţia lui Zmărăndescu este inadmisibilă

21 Apr 2009   •   00:00
Tribunalul Bucureşti: Contestaţia lui Zmărăndescu este inadmisibilă

Instanţa a decis, astăzi, că nu poate să judece contestaţia lui Cătălin Zmărăndescu, arestat preventiv în dosarul lui Gigi Becali, magistraţii stabilind că această acţiune este inadmisibilă, potrivit Mediafax.

Avocatul lui Cătălin Zmărăndescu a susţinut, astăzi, în faţa instanţei, că acţiunea pe care a formulat-o, contestaţie în anulare, poate fi judecată, întrucât clientului său nu i s-a respectat unul dintre drepturi, adică nu a fost audiat de judecători atunci când s-a discutat recursul privind arestarea sa preventivă. În replică, procurorul de şedinţă a spus că această cerere este inadmisibilă, astfel de contestaţie fiind permisă de lege doar în cazul hotărârilor penale definitive de fond, nu în procese ce vizează măsura preventivă.

Potrivit procedurii penale, "împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare; când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar; când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă, când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie".
Instanţa judecă o contestaţie în anulare după ce, în prealabil, "examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie".

Joi, instanţa Judecătoriei Sectorului 1 a respins cererea de eliberare formulată de Cătălin Zmărăndescu. Tot joi, instanţa a luat decizii similare în cazul celorlalte persoane arestate în dosarul lui Gigi Becali, respectiv Ştefan Dediu, Nicolae Dumitraşcu şi Dumitru Beciu. În cazul celui din urmă, Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, eliberarea sub control judiciar. (V.A.)

 

×
Subiecte în articol: observator instanţa