Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Aflat cândva pe strada cu acelaşi nume, Turnul Colţei a dispărut în negura vremurilor...
Doar fotografiile de epocă ne mai trimit cu gândul la această frumoasă construcţie situată în apropierea bisericii Colţea din Piaţa Universităţii. Astăzi, o plăcuţă din marmură le “istoriseşte” trecătorilor despre bătrânul turn care oferea o privelişte de ansamblu asupra Bucureştilor ce s-au dus...
Turnul Colţei a fost “durat” în anii 1709-1714. Printre cei care au pus “umărul” la lucru se aflau, se spune, şi soldaţii din armata lui Carol al XII-lea, regele Suediei, rătăcind prin aceste locuri în urma înfrângerii de la Poltava. Turnul a servit, mai apoi, drept clopotniţă a bisericii Colţea, ctitorie a spătarului Mihail Cantacuziono, care a întemeiat acest aşezământ în 1715, în acelaşi timp cu Sfânta Mănăstire Sinaia.
Dimitrie Pappasoglu “zugrăveşte” aspectul renumitului turn care a fost transformat în clopotniţă a bisericii şi a fost înălţat nefiresc de mult pentru acele vremuri: “Îndată după isprăvirea sfintei biserici, ce există şi astăzi, cu patronagiul Trei Ierarhi, s-a înţeles cu şefii şi inginerii acelui detaşament de au ridicat înalta clopotniţă, numită Turnul Colţei, în care au aşezat şi un clopot mare, monumental, plin de inscripţiuni. Turnul era îndoit de înalt de cum se afla la dărâmare, şi la învelitoare avea alte patru turnuleţe, iar mai jos avea ceasornic mare. Când turnul a fost gata, inginerii s-au rugat să li se permită a zugrăvi jos, la postamentul lui, în dreapta şi în stânga intrării gangului de sub turn, doi soldaţi suedezi, unul de infanterie şi celălalt de cavalerie. Au existat acele două figuri, ca nişte sentinele, numai un an, în urmă aflându-se în Constantinopole despre aceasta, a ordonat vizirul de s-au şters prin tencuială”.
Cum înălţimea sa se apropia de 50 de metri, mai apoi şi-a dovedit utilitatea ca punct de observare a oraşului pentru preîntâmpinarea incendiilor.
În anul 1802, pe 14 septembrie, în ziua de Vinerea Mare, după cum spune Dimitrie Pappasoglu, “teribilul şi vestitul cutremur de pământ a dărâmat turnul pe jumătate şi locuitorii Capitalei nu s-au mâhnit de dărâmarea mai multor case mari şi biserici cum s-au mâhnit de dărâmarea pe jumătate a acestui falnic monument ce împodobea oraşul”. În 1838, un alt cutremur zguduie din temelii Bucureştii şi ruinează şi mai tare Turnul aflat în axul drumului, chiar în faţa bisericii Colţea. Edificiul a fost demolat pe 22 decembrie 1888 ca să se facă loc unei uliţe “cu aspect înnoit”. Ca să-i înduplece pe mai marii oraşului să nu dărâme acest monument, în anii 1887-1888 a apărut chiar şi o gazetă numită “Turnul Colţei”, în care personalităţi importante ale vremii, precum arhitecţii Ion Mincu, C. Băicoianu, sculptorul Ion Georgescu, pictorul Gh. D. Mirea, îi cereau cu insistenţă primului ministru Theodor Rosetti să oprească demolarea. Încercările au fost zadarnice... Au rămas doar fotografiile în care putem cerceta cu privirea vechiul Turn al Colţei, în unele imagini putând fi observată şi modalitatea de acces în biserică, prin etajul de desupra bolţii, la care se ajungea printr-o scară exterioară, ataşabilă. Peste ani, Alex. F. Mihail nota în articolul “Agonia străzii Colţii”, publicat de Realitatea Ilustrată în 14 august 1935: “Bătrâna stradă a Colţii, una dintre cele mai importante ale veciului Bucureşti, îşi trăieşte ultimele zile. Partea ei nordică, spre strada Clemenţa, a fost desfiinţată cu prilejul croirii primei părţi a Bulevardului Brătianu care, prin lărgimea lui, prin block-hausurile impunătoare şi recenta prelungire, e menit să devină artera principală a Bucureştilor moderni. Vestita stradă a Colţei a fost osândită definitiv, fără nici un drept de recurs. Târnăcoapele cad nemiloase peste ultimele clădiri, rămase pe mica porţiune dintre Spitalul Colţei şi Biserica Sf. Gheorghe. Casele bătrâneşti privesc cu jale şi neputincioase, cum li se smulg din ţâţâni uşile şi ferestrele. Dispare un trecut glorios. Numele «Uliţei Colţii» e menit să fie uitat, poate mai repede decât credeam, fiind aruncat în grămada străzilor vechiului Bucureşti, despre care se va pomeni doar prin cronici”.
Uliţa Colţei a avut cândva o mare importanţă şi datorită negoţului din Târgul Dinlăuntru, regăsit în perimetrul Lipsacanilor. “După cum spun unii bătrâni, era o adevărată sărbătoare pe pieţele Bucureştilor sosirea carelor cu marfă de la Lipsca. Abia în primul an al domniei lui Carol Vodă s-a contruit cea dintâi cale ferată (Bucureşti-Giurgiu – pe calea Dunării) ce punea în legătură cu Apusul. Până atunci, călătorii veneau de la Bucureşti cu poştalionul, iar mărfurile se aduceau cu carele cu boi”, mai spunea gazetarul.
Spitalul Colţea este cel mai vechi aşezământ de acest fel din Bucureşti. A fost construit de spătarul Mihai Cantacuzino în 1704. Avariat de cutremure şi de un incendiu a fost în cele din urmă demolat. Actuala clădire a fost construită în 1888.
După ce Turnul Colţei a fost înlăturat din zona centrală a oraşului, s-a resimţit nevoia altei construcţii impunătoare din care să poată fi ţinută sub observaţie urbea. În 1892-1893 se construieşte un observator de foc (Foişorul), proiect încredinţat arhitectului-şef, prof. Gheorghe Mândrea, fondatorul primei Şcoli de Arhitectură. Postul de veghe se afla la o distanţă de 42 de metri de pământ. De acolo puteau fi supravegheate, cu uşurinţă, clădirile joase ale vechilor Bucureşti. La parterul clădirii se afla o pompă manuală pentru stins incendii dar şi o saca pentru transportul apei. În interiorul Foişorului de Foc era prevăzut un bazin cu apă (de 750 de metri cubi), pentru alimentarea clădirilor din preajmă, dar acest lucru n-a fost niciodată realizat. Foişorul de foc a fost post de supraveghere a incendiilor până la apariţia telefonului, în 1910, apoi a devenit post de pompieri, funcţiune pe care a avut-o până în 1936. Azi, Foişorul de Foc găzduieşte Muzeul Pompierilor.
