x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un alt diplomat român în R. Moldova a fost declarat persona non grata

Un alt diplomat român în R. Moldova a fost declarat persona non grata

08 Apr 2009   •   00:00

Ministrul consilier al Ambasadei României în Republica Moldova, Ioan Gaborean, a fost declarat persona non grata de autorităţile de la Chişinău, alături de ambasadorul român, Filip Teodorescu, informează un comunicat al Ministerului moldovean de Externe, publicat pe site-ul instituţiei.

Ambasadorul României în Republica Moldova, Filip Teodorescu, a fost convocat astăzi la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău, unde i-a fost înmânată o notă prin care şeful misiunii diplomatice române şi ministrul-consilier al Ambasadei, Ioan Gaborean, au fost declaraţi persona non grata, precizează comunicatul.

Conform notei prezentate, care menţionează acţiuni incompatibile cu activitatea diplomatică, cei doi diplomaţi trebuie să părăsească teritoriul ţării în decurs de 24 de ore.

Preşedintele moldovean, Vladimir Voronin, anunţase anterior, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţi ai societăţii civile, organizată pe fondul acţiunilor de protest de marţi din centrul capitalei Republicii Moldova, că ambasadorul român în R.Moldova a fost declarat persona non grata.

Mediafax

×
Subiecte în articol: observator