x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un bancomat din Arad a fost aruncat în aer. Cu ce sumă au fugit hoții

Un bancomat din Arad a fost aruncat în aer. Cu ce sumă au fugit hoții

01 Mai 2019   •   10:43
Un bancomat din Arad a fost aruncat în aer. Cu ce sumă au fugit hoții

O explozie a fost provocată, în noaptea de marţi spre miercuri, la un bancomat din municipiul Arad, însă hoţii, deocamdată neidentificaţi, nu au reuşit să fure bani din aparatul distrus, pentru că acesta nu era alimentat, spre deosebire de cazul înregistrat în luna ianuarie, când au sustras aproape 400.000 de lei.
Bancomatul distrus se află în perimetrul unei autogări situate pe Calea Aurel Vlaicu, din municipiul Arad.
"Este vorba despre distrugerea unui bancomat, la prima vedere prin utilizarea unui dispozitiv artizanal. Nu au fost sustraşi bani, bancomatul nefiind alimentat. Se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad", a precizat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga.
Anchetatorii nu au identificat deocamdată persoanele care ar fi responsabile de provocarea exploziei, care a distrus inclusiv un perete din sticlă al clădirii în care se afla bancomatul.
În luna ianuarie, o altă explozie de acest fel a fost provocată la un bancomat din municipiul Arad, fiind furată o sumă de aproape 400.000 de lei. În acest caz au fost trimişi în judecată patru bărbaţi şi o femeie, aceştia fiind acuzaţi de furt calificat în formă continuată, distrugere calificată prin explozie şi incendiere în formă continuată, complicitate la furt calificat în formă continuată, complicitate la distrugere calificată prin explozie şi incendiere în formă continuată şi favorizarea făptuitorului. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: jaf bancomat arad