x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un ofiţer român a fost ucis în Afganistan şi alţi patru au fost răniţi

Un ofiţer român a fost ucis în Afganistan şi alţi patru au fost răniţi

07 Apr 2009   •   00:00

Căpitanul Iuliu-Vasile Unguraş conducea o misiune de patrulare, formată din patru autovehicule Humvee, din cadrul Batalionului 21 Manevră, pe autostrada A1, Kandahar Kabul. La 20 km nord-est de Qalat, unul dintre autovehicule a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. În urma exploziei, ofiţerul şi-a pierdut viaţa, iar alţi patru militari au fost răniţi.

După atac, zona a fost securizată, iar militarii răniţi au fost evacuaţi la spitalele militare din Lagman şi Kandahar. Căpitanul Vasile Unguraş avea 32 de ani, era căsătorit şi avea doi copii. Ministrul apărării naţionale, Mihai Stănişoară, şeful Statului Major General, amiral Gheorghe Marin şi întreaga conducere a Ministerului Apărării Naţionale îşi exprimă profundul regret pentru această pierdere şi este alături de familia greu încercată.

România a pierdut până acum 11 militari în Afganistan. Primul incident în care au fost implicaţi români în Afganistan a avut loc în noiembrie 2003. Atunci, o coloană de blindate aparţinând Batalionului 151 "Războieni" a fost atacată cu focuri de armă în apropierea graniţei cu Pakistanul. Sergentul major Iosif Silviu Fogoraşi a fost împuşcat mortal, iar sergentul major Mihail-Anton Samuilă a fost rănit. Acesta din urmă a decedat la 14 noiembrie din cauza rănilor.

În aprilie 2005, sergentul Narcis Şonei a murit şi alţi doi sergenţi - Gabriel Hanganu şi Adrian Dogaru - au fost răniţi, după ce un dispozitiv exploziv a fost declanşat de transportorul blindat în care erau cei doi.

Pe 31 martie 2006, maiorul Cătălin Ticulescu şi plutonierul major Florin Bolovan au fost răniţi de o mină care a explodat lângă transportorul în care erau. Incidentul s-a petrecut la o zi după atacarea unui convoi româno-canadian, în care un militar canadian a fost rănit.

În luna mai a anului 2006, un alt român a fost rănit într-un atentat sinucigaş cu maşină capcană comis în localitatea Herat, din vestul Afganistanului. În acest atentat a fost ucis şi un oficial american, angajat al unei agenţii afiliate Departamentului de Stat.

În iunie 2006, caporalul Ionel Gheorghiţă Drăguşanu, de 38 de ani, şi-a pierdut viaţa şi alţi patru militari români au fost răniţi în timpul unei misiuni de patrulare la aproximativ 20 kilometri de Kandahar. O mină a fost şi de această dată cauza tragediei.

În luna iulie a anului 2006, maiorul Ion Stanciu a fost rănit în Afganistan în urma unui atac cu rachetă asupra bazei aeriene din Kandahar.

Un alt atentat, soldat cu un rănit a avut loc pe 30 aprilie 2007. Sergentul major Ioan Constantin, aflat în misiune de patrulare în provincia Herat a fost rănit uşor în urma unei explozii.

După doar două zile, încă un sergent major, Ionel Sorinel Berchetaru din Batalionul 33 Vânători de Munte, a fost şi el rănit.

Pe 6 septembrie 2007, sergentul major Aurel Marcu, de 31 de ani, a murit şi alţi patru militari au fost răniţi tot în explozia unei mine îngropate în calea transportorului în care se aflau.

În primăvara trecută trei militari români din Batalionul 300 Infanterie "Sfântul Andrei", dislocat în Afganistan au fost răniţi la sud de Qalat când transportorul amfibiu blindat în care se aflau a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat.

Autostrada A1 din Afganistan a mai făcut victime şi pe 31 august anul trecut. Un militar român a fost ucis şi alţi patru au fost răniţi într-o misiune, la 20 de kilometri de Qalat.

Pe 3 ianuarie, în aceeaşi zonă la 50 de kilometri de baza din Qalat. Soldatul Nicolae Paraschiva din Batalionul 30 Vânători de Munte "Dragoslavele" a fost rănit, tot într-un transportor blindat care a trecut peste o mină.

În urmă cu patru zile un alt militar român a plătit cu viaţa, în Afghanistan. Căpitanul Petre Tiberius, de 33 de ani, din Târgu-Mureş, a fost ucis în timpul unui schimb de focuri cu talibanii.

Antena3.ro


×
Subiecte în articol: observator major raniti ranit