Autorităţile franceze au confiscat săptămâna trecută o cantitate de 373 de kilograme de cannabis disimulat prin încărcătura de salată a unui camion frigorific ai cărui şoferi, un român şi un spaniol, au compărut în faţa unui tribunal.
Valoarea acestor droguri pe piaţa neagră este estimată la circa 3,7 milioane de euro.
Camionul frigorific a fost supus unui control pe 18 decembrie în localitatea Coulombiers, pe autostrada A10.
Cei doi şoferi, ambii în vârstă de circa 50 de ani, au afirmat în faţa unui tribunal din oraşul Poitiers că nu ştiau că transportă droguri. Procesul lor a fost amânat pentru luna februarie, până atunci ei urmând să rămână în arest preventiv.
Citește pe Antena3.ro