x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Una din 20 de mașini produce anual un accident despăgubit pe RCA

Una din 20 de mașini produce anual un accident despăgubit pe RCA

13 Oct 2021   •   09:00
Una din 20 de mașini produce anual un accident despăgubit pe RCA

Din fiecare 20 de mașini înmatriculate în România, cel puțin una produce anual accidente în trafic soldate cu pagube materiale sau vătămări corporale și decese, arată o analiză UNSAR - Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România.

Această frecvență poate varia semnificativ, ajungând și la valori de peste 22% în zona transportului de mărfuri.

Pe segmentul persoanelor fizice, proprietarii de mașini cu vârsta de până în 30 de ani înregistrează cea mai mare frecvență a accidentelor, la toate categoriile de motorizare: 6,4% (sub 1200 cmc), 6,2% (1201-1400 cmc) si 11,5% (peste 2500 cmc). Cea mai mare frecvență a daunelor este întâlnită, însă, în sectorul de transporturi, la vehiculele de dimensiuni mari, aceasta urcând până la 22,5% la vehiculele comerciale de mare tonaj (peste 16 tone), în timp ce dauna medie ajunge aici la valori mult mai ridicate decât media la nivel de piață.

Frecvența și mai ales gravitatea accidentelor în România reies și din datele Poliției Române . Astfel, în medie, în fiecare zi a anului 2020 s-au produs 17 accidente grave, soldate cu pierderi de vieți sau răni grave, în ciuda contextului pandemic. Din cele 22.836 accidente, peste un sfert au fost grave.

În acest context, nu este deloc întâmplător faptul că și indicatorii care țin de daunalitate (rata daunei RCA, simplificat – raportul dintre daunele plătite și primele brute subscrise) sunt printre cei mai mari din Europa. În primul semestru din 2021, acest indicator s-a situat la circa 84%, ceea ce înseamnă că din 100 de lei încasați din prima RCA, 84 sunt plătiți către păgubiți sau sunt utilizați la constituirea de rezerve. La această rată a daunei trebuie adăugate taxele de funcționare, precum și cheltuielile de distribuție și administrare. Astfel, rata combinată tehnică pentru RCA a devenit în acest interval de timp peste 116%.

În acest moment, polița RCA acoperă, potrivit legii, daune materiale de 1.220.000 euro și prejudicii de 6.070.000 euro pentru vătămări corporale și decese atât pentru accidente produse în România, cât și în alte state ale Spațiului Economic European. Există și state membre în care reglementările stabilesc că în baza poliței RCA, indiferent de statul membru de înmatriculare al vehiculului asigurat, se acordă despăgubiri nelimitate pentru vătămări corporale și deces și/sau daune materiale.

Industria de asigurări consideră că este nevoie de măsuri care să ducă la scăderea frecvenței accidentelor rutiere și la îmbunătățirea legislației RCA. „În primul rând, este necesar ca noi toți să fim mai responsabili și mai atenți în trafic. Pentru a avea drumuri mai sigure, adoptarea unui comportament preventiv la volan este absolut necesară”, au declarat oficialii UNSAR.

O altă soluție, care ar putea produce schimbări pozitive pentru milioane de șoferi, este de natură legislativă și anume:
- emiterea ordinului comun al Ministerul Sănătăţii şi A.S.F. prevăzut de art. 22 alin.(5) din Legea 132/2017 pentru reglementarea baremului traumatologic în baza căruia să se calculeze despăgubirile morale pe cale amiabilă, în caz de vătămare corporală sau deces. Precizăm că baremul traumatologic există de ani buni, dar nici până în prezent acesta nu are consacrare normativă, pentru că nu a fost emis ordinul sus-mentionat. Implementarea baremului traumatologic va oferi predictibilitate și stabilitate pieței de asigurări RCA de care aceasta are atâta nevoie și va asigura pentru persoanele prejudiciate obiectivitate, non-discriminare, eficiență, corectitudine în costuri și, nu în ultimul rând, poate descuraja semnificativ activitatea intermediarilor interesați să rețină sume importante din despăgubirile morale acordate persoanelor prejudiciate.
- introducerea unui preț de referință orientativ pentru evaluarea despăgubirii, atât în ceea ce privește partea de reparații, cât și de rent-a-car, măsură inclusă în proiectul de Ordonanță de urgență de modificare și completare a Legii 132/2017 privind RCA. Reiterăm faptul că industria de asigurări susține introducerea unui preț de referință pentru reparațiile auto, cu titlu informativ. Acest instrument NU este o co-plată și nu ar impune o plafonare pentru tarifele aferente reparațiilor auto.

La finalul anului 2020, România avea 9,2 milioane vehicule rutiere înmatriculate în circulație, cu 6% mai mult față de anul precedent. Peste 80% dintre autovehiculele care se aflau în circulatie în 2020 aveau o vechime de peste 11 ani, iar aproape un sfert dintre ele erau mai vechi de 20 de ani. Din cele 64.096 vehicule controlate tehnic în trafic în 2020, 35% erau neconforme din punct de vedere al securității rutiere, iar 5% prezentau pericol iminent de accident.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: RCA