x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vadim este sub supraveghere medicală. Ce spun reprezentanţii Spitalului Militar despre starea de sănătate a preşedintelui PRM

Vadim este sub supraveghere medicală. Ce spun reprezentanţii Spitalului Militar despre starea de sănătate a preşedintelui PRM

04 Mar 2013   •   11:50
Vadim este sub supraveghere medicală. Ce spun reprezentanţii Spitalului Militar despre starea de sănătate a preşedintelui PRM
Sursa foto: Intact Images/Karina Knapek

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Militar, Oana Ciobanu, a declarat că preşedintele PRM, europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, are o viroză respiratorie şi face tratament cu antibiotice, urmând să mai stea câteva zile internat la Centrul de Boli Cardiovasculare al Armatei, sub supraveghere medicală.

Oana Ciobanu a precizat că starea de sănătate a lui Vadim Tudor este bună. ''El a fost transferat pe secţie şi beneficiază de consult multidisciplinar. Este într-un tonus bun'', a mai spus Oana Ciobanu, potrivit Agerpres.

Corneliu Vadim Tudor a fost internat de urgenţă, vineri seara, la Centrul de Boli Cardiovasculare al Armatei., după o cădere de tensiune. Preşedintele PRM a fost mai multor investigaţii, acesta suferind de mai multe afecţiuni.

" E bine. Da (a suferit o cădere de tensiune, n.red.). Am vorbit cu el, i se fac analize din zece în zece minute, nu ştiu cât va sta internat", declara sâmbătă fostul senator PRM Ion Cârciumaru Ion Cârciumaru.

Corneliu Vadim Tudor are 63 de ani

Corneliu Vadim Tudor are 63 de ani
Corneliu Vadim Tudor are 63 de ani.

×