x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vadim Tudor nu vrea să fie "ştanţat"

Vadim Tudor nu vrea să fie "ştanţat"

27 Feb 2009   •   00:00
Vadim Tudor nu vrea să fie "ştanţat"

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că nu-şi va face niciodată paşaport biometric, deoarece "refuză să fie ştanţat".



"Înţeleg că paşapoartele trebuie modernizate, dar nu cu un cip. De ce trebuie acel cip? Ce suntem noi, oi, să fim urmăriţi? Vite la tăiere? (...) Refuz să fiu ştanţat !", a declarat C.V.Tudor, citat de Mediafax. Liderul PRM a mai spus că intoducerea unui microcip în paşaport este "o ruşine şi un atentat la demnitatea umană" şi a apreciat că noile paşapoarte reprezintă "o mare afacere financiară, dirjată de Vasile Blaga". Vadim l-a criticat dur pe purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, Constantin Stoica, pentru că ar fi afirmat că "numărul 666 este un număr ca oricare altul", liderul PRM arătând că aceasta este "cea mai gravă declaraţie". Sfântul Sinod a decis, în şedinţa de miercuri, să solicite modificarea normelor legale privind paşapoartele biometrice, prin extinderea prevederilor referitoare la cazuri de urgenţă (paşaport temporar) şi la cazuri când, din motive de conştiinţă sau religioase, persoana nu doreşte paşaport electronic care include date biometrice.
Plenul Senatului a decis, miercuri, retrimiterea la Comisia juridică a proiectului de lege privind introducerea paşapoartelor electronice, senatorii considerând că "mai trebuie cumpănit" asupra introducerii acestui tip de documente. Dezbaterile generale pe marginea proiectului de lege privind aprobarea OUG 207/2008 s-au concentrat pe capacitatea autorităţilor române de a proteja datele stocate de paşapoartele electronice şi pe existenţa numerelor "666" în aceste documente. Începând cu 31 decembrie 2008, România, că stat membru UE, poate emite paşapoarte electronice în conformitate cu Regulamentul nr. 2252/2004 al Consiliului Europei, privind standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte şi în documente de călătorie emise de statele membre. Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind punerea în circulaţie a paşapoartelor electronice, precum şi producerea altor documente de călătorie, personalizare a paşapoartelor electronice se realizează de către Centrul Naţional Unic de Personalizare a paşapoartelor Electronice, care funcţionează în structura Direcţiei Generale de Paşapoarte a M.A.I. Conform aceluiaşi act normativ, producerea blanchetelor (paşapoarte în alb) se realizează de către Compania Naţională "Imprimeria Naţională".

×
Subiecte în articol: romania