x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Valoarea unui bon de masă, majorată la 20 de lei

Valoarea unui bon de masă, majorată la 20 de lei

11 Feb 2020   •   15:25
Valoarea unui bon de masă, majorată la 20 de lei
Sursa foto: Victor Stroe

Valoarea unui tichet de masă va creşte cu aproape 5 lei, după ce Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, proiectul de lege care prevede majorarea acestor bilete de la 15,18 lei la 20 de lei.

Prevederile legii intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care actul normativ se publică în Monitorul Oficial.

Proiectul a fost iniţiat de deputatul PSD Valeriu Steriu.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: bonuri de masa majorare