
Un bărbat în vârstă de 52 de ani din comuna Bogdăneşti a murit înecat într-un pârâu, pompierii din cadrul Detaşamentului Bârlad al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui intervenind, marţi, pentru recuperarea cadavrului.
Potrivit reprezentanţilor ISU Vaslui, decesul a survenit cel mai probabil după bărbatul ar fi încercat să treacă pe un podeţ improvizat.
"Pompierii au intevenit cu două autospeciale, după ce trupul unui bărbat a fost văzut plutind la suprafaţa apei. În locul în care a fost găsit cadavrul bărbatului, apa avea o adâncime de cel mult jumătate de metru. Persoana găsită înecat murise cel mai probabil în cursul nopţii trecute, după ce a încercat să traverseze peste un podeţ improvizat", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Poliţiştii vasluieni au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere de culpă.
AGERPRES
