Executivul a modificat Legea dialogului social printr-o OUG, care a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare joi, 25 mai.
"Dacă vreţi să vedeţi ce anume ne-a oferit Guvernul în afară de jigniri repetate, a promovat prin ordonanță de urgență modificarea Legii dialogului social, în sensul în care din momentul acesta cadrele didactice care intră în grevă ar fi afectate la vechime.
Deci, iată răspunsul unui Guvern care are tupeul să vină să spună cât de interesat este de soarta învățământului românesc.
Păcat de țara asta, păcat de România educată, că vă bateți joc de ea", a declarat Marius Nistor, preşedintele federaţiei Spiru Haret, la Antena 3 CNN.
Concret, a fost modificată Legea 367/2022, iar la articolul 160, alineatul 1 a fost introdusă o cerere a angajatului aflat în grevă pentru suspendarea contractului de muncă. Până acum această suspendare era una de drept, fără să fie la inițiativa angajatului.
Pentru suspendări de drept, vechimea într-un domeniu nu e afectată, în timp ce pentru suspendări la cererea angajatului vechimea se întrerupe.