x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Verificări la Penitenciarul Craiova după ce „monstrul” de la Caracal, Gheorghe Dincă, a dat interviu

Verificări la Penitenciarul Craiova după ce „monstrul” de la Caracal, Gheorghe Dincă, a dat interviu

12 Aug 2022   •   20:51
Verificări la Penitenciarul Craiova după ce „monstrul” de la Caracal, Gheorghe Dincă, a dat interviu

Sunt verificări la Penitenciarul din Craiova, după ce Gheorghe Dincă, bărbatul care a recunoscut că a ucis și ars două fete în domiciliul lui din Caracal, județul Olt, a acordat un interviu presei fără ca acesta să fi fost aprobat.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au transmis, vineri seara, o reacție după ce Gheorghe Dincă a acordat un interviu din penitenciar, el fiind persoană privată de libertate și încarcerată în Penitenciarul Craiova.

„La data de 12 august a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de introducerea în mod ilicit de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, faptă prevăzută de Legea nr. 254 din 2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, fiind întocmit dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. În fapt, un bărbat de 69 de ani, din județul Olt, încarcerat în Penitenciarul Craiova, ar fi beneficiat de un telefon mobil, introdus în mod ilicit, în spațiul de deținere”, transmit reprezentanții Poliției Dolj.

Cercetările se fac sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând fi dispuse măsuri în consecință.

Un interviu acordat de Gheorghe Dincă a apărut în Gândul. „Monstrul” de la Caracal a povestit cum a violat-o pe Alexandra Măceșanu și cum a legat-o apoi de pat, în „camera groazei”, dar și cum a fost anchetat de polițiști și procurori, inclusiv de ofițeri FBI. Dincă vorbește despre modul în care a decurs ancheta și cum ar fi fost forțat să-și recunoască faptele.

La trei ani de când a fost arestat preventiv, acuzat că le-a violat, ucis și ars pe Alexandra Măceșanu (15 ani) și Luiza Melencu (18 ani), procesul lui Gheorghe Dincă a ajuns la final în prima instanță, la Tribunalul Olt. În septembrie urmează să fie pronunțată sentința.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Gheorghe Dincă