x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Viceprim-ministrul, ministrul economiei Costin Borc și Ministrul Afacerilor Externe Lazăr Comănescu participă joi, 30 iunie 2016, la a doua ediție a forumului Exporturile – motor de creștere pentru România

Viceprim-ministrul, ministrul economiei Costin Borc și Ministrul Afacerilor Externe Lazăr Comănescu participă joi, 30 iunie 2016, la a doua ediție a forumului Exporturile – motor de creștere pentru România

23 Iun 2016   •   14:08
Viceprim-ministrul, ministrul economiei Costin Borc și Ministrul Afacerilor Externe Lazăr Comănescu participă joi, 30 iunie 2016, la a doua ediție a forumului  Exporturile – motor de creștere pentru România

Exporturile românești sunt pentru a doua oara tema unei importante dezbateri organizate de Intact Debates. Organizată pe 30 iunie 2016 la Palatul Parlamentului evenimentul aduce la acceași masă de dezbateri pe Viceprim-ministrul, ministrul economiei Costin Borc, pe ministrul Afacerilor Externe Lazăr Comânescu dar și pe principalii oameni din economia româniei atunci când vorbim despre exporturi: Tudorel ANDREI, Preşedinte, Institutul Naţional de Statistică, Ion GHIZDEANU, Preşedinte, Comisia Naţională de Prognoză, Lucian CERNAT, DG Trade Chief Economist, Comisia Europeană, Florin JIANU, Președinte, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Cristian PÂRVAN, Secretar General, Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România, precum și reprezentanți ai firmelor exportatoare, antreprenori români, reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale, presă.

Dezbaterea vine în contextul în care numărul firmelor exportatoare având capital autohton s-a majorat semnificativ în ultimii ani, iar volumul exportului realizat de aceste firme a avut o dinamică asemănătoare. Chiar dacă cifrele arată că exporturile au crescut în 2015 cu 4,1%, până la 54,6 mld. euro, iar importurile cu 7,6%, până la aproape 63 mld. Euro, atât exporturile cât şi importurile atingând noi cote istorice, există temerea printre oamenii de afaceri români că decalajul față de exportul companiilor cu capital străin, se majorează. “Sunt 22.052 de exportatori în România dar primii o mie deţin 82,4% din exportul României. Primele 5 companii deţin 14,4% din exportul României. Nu mai vorbim că în primii 100 sunt doar 3 firme cu capital românesc. Trebuie să ne pună pe gânduri aceste cifre. Avem mult de lucru”, a spus înaintea forumului președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban.

Pornind de la aceste date, dezbaterile moderate de catre Alessandra STOICESCU, Director Executiv Intact Media Group, vor încerca să identifice șansele de realizare și implementare a unei Strategii Naţionale de Export prin încercarea de armonizare a planurilor guvernamentale de susţinere a exporturilor dar și a celor de promovarea intereselor românești peste hotare cu planurile de dezvoltare ale companiilor românești..

Mai multe informaţii despre eveniment puteţi găsi aici:  http://www.intactmediagroup.ro/conferinte/.

 

×