x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator VIDEO Cseke Attila: Obligativitatea certificatului verde trebuie să aibă ca scop principal facilitarea liberei circulaţii a persoanei

VIDEO Cseke Attila: Obligativitatea certificatului verde trebuie să aibă ca scop principal facilitarea liberei circulaţii a persoanei

10 Noi 2021   •   15:46
VIDEO Cseke Attila: Obligativitatea certificatului verde trebuie să aibă ca scop principal facilitarea liberei circulaţii a persoanei

Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii a declarat miercuri că în comisiile parlamentare de specialitate se vor găsi soluţii pentru ca măsura privind obligativitatea certificatului verde pentru angajaţii de la stat şi de la privat să îşi atingă scopul principal, gândit la nivel european, adică de a facilita libera circulaţie a persoanei, precum şi combaterea pandemiei de COVID-19.

 

"În comisiile de specialitate de la Camera Deputaţilor vor trebui găsite formule prin care acest certificat verde să îşi atingă scopul pe care ni-l dorim cu toţii (...) şi anume de a facilita libera circulaţie a persoanei, acesta este scopul principal al certificatului verde, aşa cum este gândit la nivel european, şi, pe de altă parte, sigur, să faciliteze, dacă vreţi, combaterea pandemiei. Şi aici soluţiile vor trebui găsite din punct de vedere profesional", a precizat Cseke Attila, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

×
Subiecte în articol: Cseke Attila