x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vladimir Voronin: Poporul moldovean a văzut cea mai mare înjosire a propriei lui independenţe: steagul României pe Parlament

Vladimir Voronin: Poporul moldovean a văzut cea mai mare înjosire a propriei lui independenţe: steagul României pe Parlament

08 Apr 2009   •   00:00

Într-un interviu acordat agenţiei de presă RIA Novosti, Vladimir Voronin a vorbit despre situaţia din Chişinău.



RIA Novosti: Ce s-a întâmplat ieri? Cum puteţi cataloga evenimentele?
Vladimir Voronin:
La multe încercări a fost supusă independenţa noastră. Dar ca ieri nu s-a mai întâmplat niciodată. Ziua de ieri este o ruşine de nespălat pentru politicienii noştri, pentru democraţia noastră. Pentru prima data, întreg poporul moldovean a văzut, practic în direct, cea mai mare înjosire a propriei lui independenţe, a propriei democraţii, când de pe clădirile Parlamentului şi Administraţiei prezidenţiale au fost smulse însemnele de stat, iar în locul lor a fost desfăşurat steagul României.

Pentru prima dată, poporul moldovean a văzut cu ochii lui cum opoziţia şi-a trădat propriul popor, şi-a trădat ţara, înscriindu-se pe calea provocării unui razboi civil în toată puterea cuvântului. Întrega ţară a văzut că în Moldova nu există opoziţie anticomunistă, antivoroniană, în Moldova există exclusiv o opoziţie antistatală.

RIA Novosti: Liderii partidelor de opoziţie au încercat ieri să demonstreze că nu au nicio legatură cu cele intamplate...
Vladimir Voronin:
Liderii partidelor, care i-au adus pe studenţi şi elevi în piaţă, pot să se dezică de tot şi de toate, dar ziua de ieri a fost comisă. Nu să iei un popor întreg drept idiot! Ei au chemat în piaţă, ei au condus mulţimea spre clădirile administrative, ei au coordonat această acţiune. Nu ştiau unde merg? Ei au afirmat: Noi i-am chemat pe copii la o acţiune paşnică de protest, iar ei au vandalizat totul.

Ajunge cu atâta demagogie! Ajunge cu atâta prefăcătorie! Ajunge cu atâta piteala în spatele rândurilor de copii!  Ce s-a întâmplat ieri este urmarea unei provocări bine organizate şi bine gândite, este urmarea politicii trădătoare, a acelei ideologii de trădători, care este promovată de politicieni precum Urecheanu, Ghimpu şi Filat.

Şi nu numai de ei. Cu ei sunt acei profesori care, gonindu-şi studenţii în piaţă, au rămas de o parte, pentru a observa comportamentul roadelor educaţiei lor cu o plăcere sadică . Cine a depus atâtea eforturi ca eroii tinerei generaţii să nu fie Mahatma Ghandi sau Nelson Mandela, ci mareşalul Antonescu? Să spunem lucrurilor pe nume: de la bun început ei ai fost chemaţi în piaţă pentru a contesta democraţia şi valorile europene.

(...)
O lume întreagă a văzut ce înseamnă liberalism în versiune moldovenească. Rezultatul politicii lor pentru o singură zi: 170 de politisti răniţi, peste o sută de răniţi din răndul cetăţenilor Moldovei, un parlament incendiat şi steagul românesc pe clădirea Preşedinţiei. Iată spiritul constructiv şi creator de care sunt în stare Filat, Ghimpu şi Urechean. 

×
Subiecte în articol: observator