x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vremea probabilă 3 decembrie 2008

Vremea probabilă 3 decembrie 2008

de Dan Panaitescu    |    03 Dec 2008   •   00:00

În Oltenia, Bărăgan, Moldova şi în estul Transilvaniei, unde ceaţa a persistat şi după orele prânzului, valorile termice maxime de ieri au fost modeste, iar, în restul teritoriului, vremea a fost foarte caldă pentru această dată. Circulaţia aerului în zona geografică a României tinde să aibă direcţia sud-nord.



Dinspre sudul Europei va continua să pătrundă aer cald de origine nord-africană. Această advecţie de aer cald se va resimţi mai întâi la deal şi la munte, iar în zonele cu altitudini mici (câmpie, depresiuni, podiş) se va mai produce ceaţă, îndeosebi în orele dimineţii, asociată izolat cu burniţă. Un sistem frontal, bogat în umezeală, de provenienţă mediteraneană va influenţa regiunile din jumătatea de vest. Tot ploi vor fi şi la munte, inclusiv în zonele înalte, unde vântul va avea intensificări până la tare. Sub presiunea ploilor şi a pătrunderii de aer cald, stratul de zăpadă va fi în diminuare şi chiar pe cale de dispariţie. (meteorolog Romica Jurca)

BUCUREŞTI


Centru:       max.: 120C   min.: 80C
Periferie:    max.: 110C   min.: 70C

Azi (miercuri):
Vremea va fi caldă pentru această dată. Cerul va fi noros, favorabil trecător ploii slabe. Vântul va sufla slab până la moderat. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferică va scădea.

Mâine (joi):
Vremea va fi caldă pentru această perioadă a anului. Cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Presiunea atmosferică va scădea uşor. Maxima: 14°C; minima: 7°C.

Poimâine (vineri):
Vremea se va menţine caldă pentru această perioadă a anului. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Maxima: 16°C; minima: 3°C.

LA MUNTE


Azi (miercuri):
Cerul va fi mai mult noros şi va ploua local, îndeosebi în Carpaţii Occidentali şi Meridionali. Vântul va prezenta intensificări temporare. Pe văi şi în depresiuni, mai ales în primele ore ale zilei, vor fi condiţii de ceaţă. Temperatura aerului nu va avea variaţii importante faţă de intervalul anterior, iar valorile termice se vor menţine peste cele obişnuite la această dată.

Mâine (joi):
Cerul va fi mai mult noros şi va ploua local, cu precădere în masivele Carpaţilor Occidentali. Vântul va sufla tare, spulberând pe alocuri zăpada deja existentă. Temperatura aerului va fi în uşoară creştere faţă de intervalul anterior. Valorile termice se vor situa în continuare peste cele obişnuite la această dată. Dimineaţa, pe văi şi în depresiuni vor fi condiţii de ceaţă.

Poimâine (vineri):
Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în Carpaţii Occidentali şi nordul extrem al Carpaţilor Orientali, unde pe arii restrânse va ploua. Vântul va mai prezenta intensificări, îndeosebi pe creste. Temperatura aerului va avea o uşoară scădere faţă de intervalul anterior, îndeosebi la valorile din cursul nopţii, dar acestea vor continua să se menţină ridicate.

PRESIUNEA ATMOSFERICĂ


Presiunea se măsoară cu ajutorul barometrului, iar înălţimea coloanei de mercur a acesteia variază în strânsă legătură cu starea vremii. Presiunea atmosferică normală este de aproximativ 760 mm Hg.

Azi (miercuri):
Presiunea atmosferică va scădea uşor la începutul intervalului până la valori în jur de 751 mm Hg, apoi nu va avea variaţii importante.

Mâine (joi):
Presiunea atmosferică va scădea uşor de la valori în jur de 751 mm Hg până la valori în jur de 748 mm Hg.

×
Subiecte în articol: vantul meteo presiunea