Meteorologii ne informează că răcirea vremii va cuprinde toată ţara. Va ploua în toate regiunile, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 25 litri/mp în doar 24 de ore. În zona montană şi izolat în vestul, centrul şi nordul ţării, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Temperaturile scăzute anunţate pentru zilele următoare l-au determinat pe primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, să convoace primul comandament de iarnă din acest an.
Prognoza meteo
LUNI (29 octombrie)
Temperatura aerului va scãdea în toate regiunile, mai accentuat în est, centru şi sud, vremea devenind rece pentru sfârşitul lunii octombrie în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va fi noros şi temporar va ploua, îndeosebi în jumãtatea de sud-est, unde cantitãţile de apã vor depãşi pe arii restrânse 25 l/mp. Trecãtor în nordul Moldovei şi al Carpaţilor Orientali, ziua, iar noaptea în celelalte zone montane şi, izolat, în regiunile vestice şi nord-vestice, precipitaţiile vor fi şi sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare în sud şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 grad în nordul Moldovei şi 19 grade în sudul litoralului, iar cele minime se vor situa, în general, între 0 şi 7 grade.
MARŢI (30 octombrie)
Vremea se va menţine rece pentru aceastã datã. Îndeosebi în cursul zilei, cerul va prezenta înnorãri şi va ploua în estul, sud-estul şi centrul ţãrii şi local în rest. În zona de munte şi în nordul extrem, trecãtor, precipitaţiile vor mai fi şi sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare în regiunile sudice şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 grade în Dealurile de Vest şi 12 grade pe litoral, iar cele minime se vor situa, în general, între -4 şi 6 grade. Noaptea, în zonele joase, vor fi condiţii de ceaţã.Presiunea atmosferica va creste.
MIERCURI (31 octombrie)
Deşi temperatura aerului va creşte uşor, vremea se va menţine rece pentru aceastã datã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri spre sfârşitul intervalului în regiunile sud-vestice, unde cu totul izolat va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri la munte şi în Banat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 grade în Transilvania şi 15 grade în sudul Banatului, iar cele minime se vor situa între -3 şi 10 grade, mai scãzute în depresiuni, spre -8 grade. Dimineaţa şi noaptea pe arii restrânse va fi ceaţã şi, izolat, posibil burniţã.
Iarna s-a instalat în Europa. Mai multe ţări, luate pe neşteptate de ninsori
Locuitorii din Polonia, Germania, Franţa şi Elveţia au fost luaţi prin surprindere de nămeţi. Autorităţile din Franţa au decretat cod portocaliu după ce un front de aer rece a provocat haos în estul ţării. Aici au fost căderi masive de zăpadă. 50.000 de gospodării au rămas fără curent electric din cauza ninsorilor.
În sudul ţării, rafalele de vânt au depăşit 130 de km la oră. Doi oameni sunt daţi dispăruţi pe riviera franceză, un băiat de 12 ani lângă Marsilia şi un surfer din regiunea Herault. Echipele de intervenţie au fost mobilizate în zonele afectate.
Probleme din cauza iernii timpurii s-au înregistrat şi în Polonia şi Germania, unde s-a depus deja un strat de zăpadă de peste 20 de centimetri.
Şi în Elveţia, ninsoarea a făcut probleme. Doar în centrul ţării, au avut loc 60 de accidente în ultimele 24 de ore. Numeroase vehicule nu sunt încă echipate cu pneuri de iarnă şi rafalele violente de vânt care afectează Elveţia au determinat căderea mai multor copaci pe şosele.
Tendinţa
Ţara noastră se află sub influenţa unei mase de aer rece polar, astfel că răcirea vremii se va generaliza – şi doar pe litoral mai putem spera la valori termice de 19...20 de grade. În acelaşi timp, se vor semnala ploi bogate, iar vântul va sulfa intens în aproape toate regiunile, dar mai ales în sud-est şi la munte. De mâine, presiunea va fi în creştere, aşa că norii şi ploile se vor rări, însă în condiţiile unui cer destul de degajat, în noaptea de marţi spre miercuri, mercurul din termometre va coborî sub pragul de îngheţ mai ales în nord şi centru. Joi, aerul rece polar se retrage, locul lui fiind luat, treptat, de aerul mai cald mediteranean, dar care ne va aduce şi ploi locale. Însă până la finalul săptămânii, ploile se vor rări, iar vremea va deveni destul de caldă pentru începutul lunii noiembrie.