x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Week-end rece

Week-end rece

20 Sep 2008   •   00:00

Astăzi, vremea va continua să fie rece, cu cer noros şi ploi locale. La munte sînt aşteptate precipitaţii mixte şi intensificări de vînt, lucru care va împiedica funcţionarea instalaţiilor de transport pe cablu. În următoarele două zile, aspectul termic va rămîne neschimbat.

 

Zi veritabilă de iarnă ieri în Masivul Parîng. În apropiere de Vf. Cîrja a nins viscolit, temperatura a fost de –5°C, iar vîntul a suflat cu 100 km/h. În aceste condiţii, salvamontiştii din Petroşani au decis să închidă toate traseele montane. Astăzi, vremea va continua să fie rece, cu cer noros şi ploi locale. La munte sînt aşteptate precipitaţii mixte şi intensificări de vînt, lucru care va împiedica funcţionarea instalaţiilor de transport pe cablu. În următoarele două zile, aspectul termic va rămîne neschimbat.
  • S. Anghel

 

Vremea probabilă 20 septembrie 2008

Centrul depresiunii, puţin mai activă decît alaltăieri, provenită de deasupra Mării Negre, a ajuns ieri în partea sudică a Ucrainei, iar deplasarea sa va continua către nordul acestei ţări, unde va staţiona şi activitatea sa va fi în diminuare. Sistemele frontale aferente acesteia, cu partea lor mai precipitabilă, vor evolua relativ departe de centrul său, respectiv în zona Poloniei, iar cu cea mai puţin bogată în umezeală, în continuare deasupra regiunilor vestice, nordice şi centrale ale României, dar şi deasupra Cîmpiei Panonice.

Cea mai mare parte a continentului, în apropierea suprafeţei solului, este şi va ramîne într-un maxim de presiune. Ciclonul provenit din Marea Neagră, cu propria-i mişcare de rotaţie, în sens invers acelor de ceasornic, va antrena aerul destul de rece din acel maxim prin “poarta” Munţii Pirinei – Munţii Alpi spre bazinul central al Mării Mediterane, apoi către sudul Italiei şi sudul Greciei, unde se va dezvolta alt ciclon, a cărui deplasare ulterioară va fi spre Marea Ionică şi în final în bazinul central-vestic al Mării Negre. Mişcarea aerului, la nivelul norilor existenţi şi ai celor ce se vor mai forma, rămîne una circulară aproape de ţara noastră. În aceste condiţii, vremea va rămîne neschimbată în România. (meteorolog Romica JURCA)

BUCUREŞTI

Centru: max.: 19şC min.: 9şC
Periferie: max.: 18şC min.: 8şC

Azi (sîmbătă):
Cerul va fi variabil ziua şi se va înnora treptat în cursul nopţii. Vîntul va sufla în general slab. Presiunea atmosferica nu va avea variaţii importante.

Mîine (duminică):
Vremea va fi rece. Cerul va fi mai mult noros şi vor fi condiţii de ploaie. Vîntul va sufla slab şi moderat. Presiunea atmosferică va scădea uşor. Maxima: 18°C,
iar minima: 8°C.

Poimîine (luni):
Vremea va fi rece. Şansele să cadă precipitaţii sînt foarte scăzute. Cerul va fi temporar noros, iar vîntul va sufla slab, pînă la moderat. Maxima: 20°C, iar minima: 7°C.

La munte


Azi (sîmbătă):
Vremea va fi rece. Cerul va fi mai mult noros şi local va ploua slab, mai ales ziua. În zona înaltă, precipitaţiile vor fi mixte, iar vîntul va prezenta unele intensificări. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele din intervalul precedent. Izolat va fi ceaţă.

Mîine (duminică):
Vremea va fi rece, iar cerul mai mult noros. În Carpaţii Orientali va ploua, îndeosebi în a doua parte a zilei şi noaptea, cînd şi vîntul se va intensifica. Ploile vor avea şi caracter de aversă şi este posibil ca izolat să se semnaleze descărcări electrice. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 20 l/mp. În restul zonei va ploua local, la altitudini mai mari vor mai fi posibile precipitaţii mixte, iar vîntul va sufla slab, pînă la moderat. Temperatura aerului va marca o uşoară creştere.

Poimîine (luni):
Vremea va fi rece. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua, îndeosebi în Carpaţii Orientali. Vîntul va sufla în general moderat. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele din intervalul precedent.

PRESIUNEA ATMOSFERICĂ

Presiunea atmosferică reprezintă forţa exercitată de aerul atmosferic pe umiditatea de suprafaţă. Aceasta se măsoară cu barometrul.

Azi (sîmbătă):

Presiunea atmosferică nu va avea variaţii importante, menţinîndu-se în jurul valorii de 754 mm Hg.

Mîine (duminică):

Presiunea atmosferică va scădea uşor, îndeosebi în regiunile sudice şi estice, pînă la 751 mm Hg.

×
Subiecte în articol: vremea rece meteo vîntul