x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Wizz Air extinde perioada de suspendare a rutelor din România

Wizz Air extinde perioada de suspendare a rutelor din România

17 Apr 2020   •   16:58
Wizz Air extinde perioada de suspendare a rutelor din România
Sursa foto: observator.tv

Compania aeriană Wizz Air a anunțat că mai multe rute din România rămân suspendate: cele spre Franța și Germania sunt suspendate până pe 3 mai, iar rutele spre Olanda, Elveția și Marea Britanie rămân suspendate până pe 30 aprilie.

Măsurile sunt cauzate de prelungirea restricțiilor de călătorie impuse de autoritățile române pe toate zborurile din România către aceste țări, în cadrul eforturilor de limitare a pandemiei Covid-19.

Pasagerii cu rezervări afectate de suspendarea zborurilor vor fi informați automat prin e-mail dacă au rezervat direct pe wizzair.com sau prin aplicația pentru mobil.

Clienții vor primi automat în contul de client WIZZ 120% din valoarea achitată pentru călătorie, sumă care poate fi folosită în următoarele 24 de luni pentru achiziția de produse și servicii Wizz Air.

Pasagerii pot alege rambursarea banilor – care va dura mai mult – și vor fi informați despre pașii necesari pentru un transfer bancar sau transferul către un card bancar printr-un e-mail separat. În acest caz, clienții vor putea primi doar 100% din suma achitată inițial.

Pasagerii care și-au făcut rezervările prin intermediul agențiilor de turism – inclusiv agențiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenția de unde și-au cumpărat biletele.

Mediafax

×
Subiecte în articol: wizz air suspendare zboruri