Poliţiştii de frontieră au verificat, pe sensul de intrare în ţară, un TIR condus de un cetăţean român în vârstă de 34 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, diverse anvelope uzate, de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, poliţiştii de frontieră au cerut sprijinul reprezentanților Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că TIR-ul era încărcat cu 10.500 kilograme de deșeuri constând în anvelope uzate, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
Autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru mijlocul de transport, deșeurile fiind returnate firmei expeditoare.
(sursa: Mediafax)