x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Zic si studiile - Calitatea ziarelor, data de salarii bune

Zic si studiile - Calitatea ziarelor, data de salarii bune

de Marina Constantinoiu    |    16 Feb 2007   •   00:00

Ceea ce orice jurnalist poate spune, fara prea multe analize, si anume ca investitiile in oameni sunt cele care asigura calitatea unui ziar, e de-acum rezultat de studiu. O cercetare a Universitatii din Missouri (Columbia), bazata pe raportari financiare din ultimii zece ani, afirma ca profiturile sunt afectate mai mult de calitatea stirilor decat de cheltuielile cu tirajul, publicitatea si alte elemente ale unei afaceri.

SOLUTII. Cu cat esti dispus sa investesti mai putin in redactie, cu atat stirile vor deveni mai proaste din punct de vedere calitativ si vor fi pierduti mai multi bani, apreciaza Esther Thorson, profesor la universitatea respectiva. Cercetatorii au elaborat un model matematic pentru a arata cum ar putea ziarele sa isi reorganizeze cheltuielile, astfel incat fondurile pentru investitii in redactie si in publicitate sa fie mai mari, iar cele pentru distributie si tiraje sa fie reduse. Reuters comenteaza ca, in ultimul timp, publisherii americani au apelat la reduceri de personal, in efortul de a micsora cheltuielile. Numarul disponibilizarilor in domeniul media a crescut cu 88%, ajungand la 17.809 anul trecut. In SUA, de la inceputul acestui an, Time Warner Inc. a anuntat ca intentioneaza disponibilizarea a 289 de persoane, iar New York Times Co. ca va disponibiliza 125 de persoane si inchide filialele straine ale ziarului Boston Globe.

×
Subiecte în articol: observator