x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Zilele Porţilor Deschise, la Universitatea Bucureşti

Zilele Porţilor Deschise, la Universitatea Bucureşti

de Diana Scarlat    |    26 Apr 2010   •   00:00

Viitorii studenţi sunt aşteptaţi până la 30 aprilie la "Zilele Porţilor Deschise" ale Universităţii Bucureşti. Evenimentul este organizat în cadrul fiecărei facultăţi, pentru informarea şi promovarea ofertei educaţionale şi a admiterii 2010.

Vizitatorii vor putea participa la cursuri deschise, vor putea vizita amfiteatrele, sălile de curs şi de seminarii. Vor primi materiale informative şi li se va prezenta oferta educaţională a anului universitar 2010-2011. Cei care vor vizita Facultatea de Litere vor putea participa la conferinţele susţinute de viitorii lor profesori, Ion Manolescu, Andrei Cornea, Cristina Bogdan sau Ioana Pârvulescu.

Studenţii de la toate specializările Facultăţii de Litere vor organiza o întâlnire informală cu elevii, pentru a le povesti cum este viaţa de student la Litere. În ultima zi a evenimentului va fi organizată conferinţa "Presa din România: what's next?", printre invitaţi numărându-se Eugen Istodor, Liana Alexandru şi Costi Rogozanu.

ALTE FACULTĂŢI
Celor interesaţi de Facultatea de Fizică le-au fost pregătite, pe toată durata evenimentului, prezentări detaliate ale fiecărei specializări, cursuri şi laboratoare deschise, întâlniri cu profesorii şi cu studenţii. Se vor desfăşura dezbateri, expoziţii, jocuri sportive deschise, vizită la Muzeul Tehnic "Dimitrie Leonida". Asociaţia Studenţilor Fizicieni din Facultatea de Fizică a Universităţii din Bucureşti îi aşteaptă pe liceeni şi la "Seara de jocuri de societate" miercuri, 28 aprilie.

Facultatea de Istorie va organiza cursuri deschise de Teoria relaţiilor internaţionale, Politica externă a Rusiei sau Analiza mitului-mit, mitologie, gândire mitică. Facultatea de Matematică şi Informatică va avea porţile deschise joi şi vineri (29-30). Se vor organiza vizite ale grupurilor de elevi la planetariu şi în laboratoarele de informatică, precum şi discuţii cu cadrele didactice. Facultatea de Geografie va organiza videoproiecţii, vizitarea laboratoarelor, amfiteatrelor şi bibliotecii facultăţii, precum şi sesiunea de comunicări a studenţilor geografi din Universitatea din Bucureşti.

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială propune în programul "Zilele Porţilor Deschise" vizitarea facultăţii, a sălilor de curs şi de seminar, a bibliotecii, a librăriei, a clubului social, a clubului studenţilor, a decanatului şi a spaţiului de socializare. Elevii vor putea participa la cursuri şi la seminarii deschise şi se vor întâlni cu decanul facultăţii.

Facultatea de Chimie îşi deschide laboratoarele pentru toţi cei care doresc să efectueze experimente inedite. Toţi cei care doresc să devină chimişti pentru o seară sunt aşteptaţi în laboratoarele din Şoseaua Panduri nr. 90-92, între orele 16:00-19:00, şi în Dumbrava Roşie nr. 23, între orele 15:00-18:00. Programul de vizitare al evenimentelor poate fi consultat pe site-ul facultăţilor Universităţii din Bucureşti (www.unibuc.ro).

×
Subiecte în articol: scoala