x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică ALERTĂ - Fraţii Micula au cerut poprire pe veniturile ROMATSA

ALERTĂ - Fraţii Micula au cerut poprire pe veniturile ROMATSA

18 Sep 2015   •   14:27
ALERTĂ - Fraţii Micula au cerut poprire pe veniturile ROMATSA

Fraţii Micula doresc să-şi recupereze o datorie de la statul Român cerând poprirea veniturilor ROMATSA, relatează digi24.ro.

De notat că ROMATSA nu are nicio legătură cu datoria pe care statul român ar avea-o la cei doi oameni de afaceri.

Printr-o manevră extrem de ciudată, statul român a garantat în timpul procesului printr-o scrisoare de garanţie de la mai multe instituţii, printre care şi Romatsa, potrivit Antena 3.

Cum procesul a fost pierdut, compania care se ocupă cu supravegherea spaţiului aerian şi coordonarea zborurilor trebuie să plătească acum 85 de milioane de euro fraţilor care se ocupă de sucuri şi apă îmbuteliată. De aici, lucrurile se complică. ROMATSA este o instituţie de stat cu statut special, nu se finanţează din bugetul statului, ci din banii viraţi de Eurocontrol.

Avocaţii fraţilor Micula obligă acum acest organism european să vireze companiei lor banii datoraţi ROMATSA. Ceea ce înseamnă că, de pe 9 septembrie, când a intrat în vigoare poprirea, ROMATSA nu se va mai putea baza pe aceste sume. Iar acest lucru s-ar putea prelungi pentru cel puţin 6 luni.

Reprezentanţii ROMATSA au trimis deja o echipă de reprezentanţi la Bruxelles pentru a contesta decizia, însă procedura este una greoaie, deoarece compania română trebuie să fie apărată în acest caz de avocaţi belgieni.

×
Subiecte în articol: fratii micula