x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică ALERTĂ - Ședință extraordinară a CSAT pe tema deciziei CCR

ALERTĂ - Ședință extraordinară a CSAT pe tema deciziei CCR

10 Mar 2016   •   11:11
ALERTĂ - Ședință extraordinară a CSAT pe tema deciziei CCR

O ședință extraordinară a CSAT va avea loc, mâine.

Tema acestei ședințe CSAT va fi motivarea CCR în privința interceptărilor SRI.

Administraţia Prezidenţială confirmă că CSAT se va reuni vineri în şedinţă pe marginea deciziei CCR privind interceptările, relatează AGERPRES.

Potrivit sursei citate, după şedinţa CSAT preşedintele Klaus Iohannis va face declaraţii de presă.

Curtea Constituţională a României (CCR) susţine că nicio reglementare din legislaţia naţională în vigoare, cu excepţia dispoziţiilor art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală, nu conţine vreo normă care să consacre expres competenţa unui alt organ al statului, în afara organelor de urmărire penală, de a efectua interceptări, respectiv de a pune în executare un mandat de supraveghere tehnică.

"Or, pornind de la datele concrete din speţa dedusă controlului de constituţionalitate, Curtea apreciază că reglementarea în acest domeniu nu poate fi realizată decât printr-un act normativ cu putere de lege, iar nu printr-o legislaţie infralegală, respectiv acte normative cu caracter administrativ, adoptate de alte organe decât autoritatea legiuitoare, caracterizate printr-un grad sporit de instabilitate sau inaccesibilitate", se precizează în motivarea deciziei CCR de a declara ca neconstituţională sintagma "alte organe specializate ale statului" din articolul care reglementează efectuarea interceptărilor.

Plenul CCR a admis pe 16 februarie, cu majoritate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Codul de procedură penală care prevăd că supravegherea tehnică dispusă de procuror poate fi efectuată nu doar de "organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei", ci şi de "alte organe specializate ale statului".

×